Autor: Dr. Laura Dumitrași
Parvovirusul B19 este un virus ADN din familia Parvoviridae, responsabil de eritemul infecțios, una dintre bolile copilăriei. Infecția apare mai frecvent iarna sau primăvara, în special în colectivități (creșe, grădinițe, școli primare) și se transmite pe cale respiratorie.
În sarcină, infecția maternă poate avea consecințe importante asupra fătului, în special în al doilea trimestru.
Virusul afectează în principal globulele roșii (hematiile), dar și trombocitele și alte celule, cum ar fi cele miocardice, endoteliale și placentare. Deși nu determină malformații congenitale, indiferent de momentul infecției, poate provoca anemie fetală severă, care afectează dezvoltarea creierului prin leziuni hipoxice sau hemoragice.
Gravidele cu risc crescut sunt cele care:
au copii care frecventează colectivități;
lucrează cu copii (profesoare, educatoare, personal medical).
Cum detectăm infecția?
În primul rând avem o suspiciune clinică care constă în:
Contactul cu persoane infectate . Parvovirus B19 are o perioadă de incubație de 4-14 zile iar copiii sunt contagioși înainte și dupa debutul simptomelor (în total 2- 3 săptămâni)
Simptome materne ușoare care imită o viroză (dureri articulare cu sau fără erupții cutanate, febră ușoară)
Deseori, infecția maternă este asimptomatică, în 50% din cazuri și este descoperită după o ecografie de rutină care evidențiază semne de afectare fetală.
Dacă avem o suspiciune clinică, se indică teste de laborator specifice:
Serologie ( dozare anticorpi de tip IgG și IgM ):
IgM pozitiv + IgG negativ sau pozitiv → infecție acută sau recentă (în ultimele 2-4 luni);
IgG pozitiv + IgM negativ → imunitate dobândită, infecție veche;
Ambele negative → gravidă susceptibilă, fără infecție care necesită urmărire a IgM pentru următoarele 2 luni și repetare la interval de 2 săptămâni.
PCR pentru parvovirus B19 ADN în sângele matern:
Confirmă viremia activă și poate fi util pentru datarea infecției.
Transmiterea verticală ( de la mamă la făt) apare în aproximativ 25% din cazuri între 15 și 20 săptămâni de sarcină și 15% din cazuri înainte de 15 săptămâni.
Urmărirea sarcinii în caz de infecție maternă confirmată
Fătul este mult mai predispus infecției în trimestrele 2 si 3 de sarcină, începând cu 15 săptămâni. O gravidă confirmată cu infecție (serologie pozitivă) va necesita evaluări ecografice frecvente pentru a descoperi la timp semnele de afectare fetală. Nu există tratament medicamentos sau antiviral specific în caz de infecție sau contact cu o persoană confimată, așadar urmărirea serologică si ecografică sunt singurele metode prin care se asigură tratament la timp.
Se indică ecografie detaliată la fiecare 1-2 săptămâni timp de 8-12 săptămâni după confirmarea infecției materne.
Semne ecografice specifice infecției fetale, semne de anemie fetală
Se urmăresc semnele de anemie fetală și fluxul de sânge prin arterele cerebrale medii, o viteză crescută, PSV ACM (peak systolic velocity arteră cerebrală medie) peste 1,5 MoM indică anemie fetală și impune tratament intrauterin prin tranfuzie fetală
Anemia fetală poate fi descoperită în formă severă cu cardiomegalie și afectarea funcției cardiace, hidrops fetal cu acumulare de lichid în cavități și țesuturi, efuziune pericardiacă, ascită, edem cutanat care necesită transfuzie fetală de urgență
În cazuri rare, pot sa apară avort spontan sau moarte intrauterină dacă infecția nu este descoperită la timp
În cazul suspiciunii de anemie fetală se practică amniocenteză cu testare PCR Parvovirus B19 și cordocenteză pentru măsurarea hemoglobinei fetale și la nevoie, transfuzie intrauterină. În cele mai multe cazuri, este suficientă o singura transfuzie intrauterină.
Cum se poate preveni infecția cu Parvovirus B19
În primul rând nu există vaccin:
Gravidele cu risc crescut (cadre diactice personal medical , mame cu copii mici) trebuie să aplice măsuri de igienă riguroase (spalat frecvent pe mâini, purtarea măștii în contact cu persoane posibil infectate)
La gravidele cu risc profesional, poate fi utilă determinarea statusului imunologic (IgG/IgM Parvovirus B19) înainte de sarcină.
În concluzie, infecția cu parvovirus B19 în sarcină este frecvent subdiagnosticată, dar poate avea complicații severe, mai ales în prima jumătate a sarcinii. Diagnosticul se bazează pe serologie , iar monitorizarea fetală ecografică este esențială. Tratamentul vizează doar complicațiile fetale, prin transfuzii intrauterine.
Autor: Dr. Laura Dumitrași