Autor: Dr. Roxana Chirilă
Infecția cu HPV (Human Papilloma Virus) este cea mai frecventă infecție cu transmitere sexuală, cauzată de virusul Papilloma uman. Există peste 200 de tipuri de HPV, dintre care aproximativ 40 de tulpini pot determina infecții genitale, atât la femei, cât și la bărbați.
Simptomatologie
Majoritatea persoanelor infectate cu HPV nu prezintă simptome sau probleme de sănătate, dar câteva tipuri de HPV pot cauza condiloame genitale (negi) la femei și bărbați.
Alte tipuri de HPV pot cauza cancerul de col uterin și alte cancere mai puțin comune, cum ar fi cele de vulvă, vagin, anus, penis, orofaringe, laringe.
Tulpinile de HPV se clasifică în: tulpini cu risc oncogen scăzut sau cu risc oncogen crescut, iar acest risc se referă la probabilitatea, mai mare sau mai mică, de a cauza cancer.
În 90% din cazuri, sistemul imunitar combate infecția cu HPV într-o perioadă de 1-2 ani. Acest lucru se întâmplă și pentru tipurile cu risc scăzut, dar și pentru cele cu risc crescut.
Condiloamele genitale apar în general sub forma de excrescențe (umflături) individuale sau grupate, care pot fi plane sau supradenivelate, unice sau multiple, mici sau mari, de colorația pielii, mai deschise sau mai închise, nedureroase. Pot apare la nivelul vulvei, vaginului, anusului, colului uterin, penisului, scrotului, la interval de câteva săptămâni, luni sau chiar ani după contactul sexual cu o persoană infectată sau pot să nu apară deloc. Dacă nu se tratează, condiloamele genitale pot să dispară, pot să rămână la fel sau să crească în număr sau dimensiuni, dar, în general, nu evoluează spre cancer. Rareori, cancerul de col uterin prezintă simptome în stadiile incipiente de dezvoltare. De obicei, lipsa simptomelor și a controalelor ginecologice periodice conduce la diagnosticul bolii în faze avansate. Din această cauză, este important ca femeile să efectueze periodic analize pentru depistarea cancerului de col uterin și a leziunilor precursoare.
Calea de transmitere
În general, HPV se transmite pe cale sexuală, în timpul contactului sexual vaginal, anal sau oral, dar și prin contact direct cu partea infectată. De cele mai multe ori, persoanele purtătoare de HPV nu știu că sunt infectate sau că pot transmite infecția la partenerii sexuali.
În timpul contactului sexual, virusul se transmite de pe piele sau de pe mucoase şi ulterior infectează celulele de suprafaţă ale organului expus (col uterin, vagin, anus etc.). În cadrul celulelor, virusul se integrează și ulterior se multiplică concomitent cu diviziunea celulelor infectate.
În majoritatea cazurilor, organismul infectat combate HPV, iar celulele infectate sunt eliminate odată cu virusul.
Dacă sistemul imunitar nu combate infecția cu HPV de risc crescut, aceasta poate să persiste o perioadă îndelungată; cu timpul, celulele anormale se transformă în cancer. 10% din femeile purtătoare de HPV cu risc crescut la nivelul colului uterin se expun riscului de cancer de col uterin. De regulă, la femeile cu imunitate adecvată, progresia către cancer este lentă, necesitând 15-20 ani de la contractarea HPV până la apariţia cancerului de col uterin. În aceeași măsură, când HPV de risc crescut persistă la nivelul penisului, anusului, vulvei vaginului sau orofaringelui, poate cauza cancer în aceste localizări. În foarte puține cazuri, o femeie însărcinată, purtătoare de HPV genital, poate să transmită virusul copilului ei, în timpul nașterii pe cale vaginală. În acest caz, la nou-născut poate să apară papilomatoza respiratorie recurentă.
Infecția HPV
Statistica efectuată în SUA (2018) arată că 79 milioane de persoane sunt infectate cu HPV și alte 14 milioane se infectează în fiecare an cu HPV pentru prima dată.
8 din 10 persoane active sexual se infectează cu HPV cel puțin o dată în decursul vieții.
Anumite categorii de populație pot avea un risc crescut pentru cancerul cauzat de HPV, cum ar fi persoanele cu sistem imunitar scăzut, persoanele cu parteneri sexuali multipli sau cu debut sexual precoce.
Prevenție
În momentul de față există modalități de a ne proteja de infectia cu anumite tulpini de HPV, prin vaccinarea anti-HPV, scăzând riscul de a dezvolta cancerele asociate HPV și condiloamele. Se recomandă vaccinarea atât a fetelor, cât și a băieților, începând cu vârsta de 9 ani, cunoscut fiind faptul că vaccinarea nu este la fel de eficientă după ce persoana devine activă sexual. În prezent, organizații de profil precum FDA (Food and Drug Administration) recomandă vaccinarea persoanelor până la vârsta de 45 ani.
În prezent, în România, se derulează un program național de vaccinare gratuită a fetelor și băieților cu vârste cuprinse între 11-19 ani.
Folosirea prezervativului poate diminua riscul de contaminare cu HPV, dacă utilizarea lui este corectă. Zonele neacoperite de prezervativ pot fi infectate, de aceea prezervativul nu asigură o protecţie completă împotriva HPV.
Având un partener stabil, șansele de a contracta HPV sunt mai mici.
Testul Papanicolaou permite identificarea transformărilor anormale sau de tip precanceros ale colului uterin; în acest fel, aceste zone se pot extirpa înainte de a se converti în cancer. Testul Papanicolaou nu depistează HPV, poate ridica doar suspiciunea infecției, prin prezența celulelor anormale, posibil infectate.
Testul Papanicolaou nu mai are indicație primară în screeningul cervical, în general se recomandă ca test de triaj la femeile HPV-pozitive pentru tulpinile cu risc crescut. Se poate opta pentru testul Papanicolaou în intervalul de vârstă 21-25 ani, testare efectuată la fiecare 3 ani, la femeile cu rezultate normale. Recoltarea este nedureroasă, constă în prelevarea unor celule de la suprafaţa colului uterin cu ajutorul unei periuţe speciale, prin „zgârierea” ușoară a colului uterin.
Testarea HPV identifică prezența și/sau tipurile HPV existente; se poate folosi ca analiză unică sau în combinație cu testul Papanicolaou.
Testarea pentru HPV se face de rutină, începând de la 25 ani sau ca indicație în urma unui rezultat anormal la testul Papanicolaou. Repetarea testului se face la intervale de 5 ani, până la 65 ani, recomandare valabilă pentru femeile cu rezultate negative la testare și fără factori de risc. Modalitatea de recoltare este similară testului Papanicolaou.
Femeile vaccinate anti-HPV trebuie să facă periodic analize pentru depistarea cancerului de col uterin și a leziunilor precursoare, deoarece vaccinul nu conferă protecție absolută împotriva tulpinilor conținute în vaccin; totodată, persoanele vaccinate rămân susceptibile la celelalte tulpini HPV neincluse în vaccin.
De la vârsta de 65 ani, în condițiile în care rezultatele anterioare au fost negative, nu mai este necesar ca femeile să facă testarea Papanicolaou sau HPV.
Tratament
Nu există niciun tratament pentru virusul în sine, un sistem imunitar sănătos poate combate HPV. Odată cantonat în celulele pe care le infectează, virusul poate fi eliminat doar odată cu acestea, prin recunoașterea şi eliminarea lor de către sistemul imun al unui organism imunocompetent. Dacă nu se produce acest lucru, în cadrul celulelor infectate apar mutaţii care permit în continuare creşterea celulelor şi multiplicarea lor, ducând la formarea tumorii.
Sunt disponibile tratamente pentru afecțiunile cauzate de HPV. Astfel, condiloamele genitale vizibile se pot elimina prin tratamente locale. Femeile care efectuează de rutină testul Papanicolaou și/sau testarea HPV pot fi diagnosticate într-o fază precanceroasă, cu șanse mari de vindecare. O parte dintre displaziile colului uterin se pot trata prin diferite proceduri excizionale (conizație, electrorezecție diatermică – ERAD) sau distructive (crioablație, laser).
Cancerul de col uterin se poate trata mai ușor dacă este diagnosticat într-o fază incipientă.
Autor: Dr. Roxana Chirilă