BIOPSIA DE VILOZITĂȚI CORIALE ȘI AMNIOCENTEZA
Autor: Dr. Roxana Dumitru La chimedical efectuăm cu succes proceduri invazive intrauterine pe parcursul sarcinii: biopsia de vilozități coriale (CVS) – prelevare de țesut placentar între 12 și 14 săptămâni de sarcină și amniocenteza – prelevare de lichid amniotic după 16 săptămâni de sarcină. Până la ce vârstă de sarcină se poate efectua amniocenteza? Din punct de vedere procedural (practic) începând cu 16 săptămâni, până la orice vârstă de gestație. Nu avem o limită maximă de vârstă gestațională care să ne condiționeze. Există, totuși, o importantă condiționare de ordin legal: pe teritoriul României, este legală renunțarea la sarcină (făt malformat sau sarcină care pune în pericol viața mamei) până la limita de viabilitate (24 săptămâni). După această vârstă de sarcină, provocarea nașterii s-ar solda cu supraviețuirea nou-născutului, efect invers față de rezultatul așteptat. Când sunt indicate aceste proceduri? – risc crescut pentru trisomiile testate la screeningul combinat de primul trimestru; – mai multe defecte ce vizează diverse organe fetale, crescând astfel riscul de sindrom genetic; – ambii părinți sunt purtători ai unei boli cu transmitere autosomal recesivă, existând un risc de 25% ca fătul să aibă boala (nu doar purtător), de exemplu: fibroza chistică, beta talasemia. De reținut, respectăm indicațiile ghidurilor naționale/internaționale în vigoare, nu efectuăm fără o indicație medicală întemeiată (frica pacientei, și-a făcut și altă colegă…). Cum se realizează procedura? În cabinet, după anestezie locală, sub ghidaj ecografic, se pătrunde transabdominal cu acul ce prelevează țesut placentar (în cazul biopsiei de vilozități coriale), respectiv lichid amniotic (în cazul amniocentezei). Am realizat procedurile cu succes chiar și la paciente cu un grad mai crescut de teamă, anxietate. Am observat că teama este, de cele mai multe ori, demontată atunci când pacienta este complet informată asupra modului de lucru, tipului de durere resimțit, procedura explicată în detaliu. Importanță Acestea sunt teste diagnostice, au acuratețe 100% în identificarea bolii – genei căutate. Riscuri/complicații Se consideră că există un risc grosier de 1/300 de pierdere a sarcinii (avort ) sub 24 săptămâni, respectiv naștere prematură peste 24 săptămâni. Acest risc rezultă din complicațiile care pot apărea: infecția, ruperea de membrane, apariția unui hematom, echimoza la nivel tegumentar, durerea sub formă de crampă 1-2 ore postprocedural. Încercăm să minimalizăm riscurile prin folosirea unui instrumentar adecvat, medicația periprocedurală, precauțiile recomandate pacientei. Ți s-a recomandat să faci amniocenteză sau biopsie de vilozități coriale? Sună-ne ca să afli când te putem ajuta cu această procedură. Autor: Dr. Roxana Dumitru
LĂUZIA
Autor: Dr. Roxana Chirilă Lăuzia este acea perioadă în care modificările adaptive instalate în cursul sarcinii, în special cele ale aparatului reproducător, revin la normal, la starea de dinainte de sarcină. Lăuzia începe după naștere și durează aproximativ 6 săptămâni. Unele mămici se îndrăgostesc imediat de bebelușul lor, altora ar putea să le ia ceva mai mult timp. Nu vă îngrijorați dacă nu dezvoltați de la început acele sentimente specifice și puternice pe care vă așteptați să le aveți – toate vin cu timpul! Dragostea pentru copil va crește în intensitate pe măsură ce îl veți cunoaște mai bine. Imediat după naștere, proaspăta mămică ar putea fi îngrijorată în ceea ce privește calitățile ei de a fi părinte. Dar, foarte curând, orice mamă va deveni un adevărat expert în îngrijirea copilului ei. Dacă semnalați un disconfort…… După naștere vă veți afla în continuare sub îngrijirea și supravegherea echipei medicale. Dacă nașterea a decurs fără probleme, iar atât mama, cât și bebelușul nu au probleme de sănătate, veți putea părăsi maternitatea după 2 – 3 zile. Lohiile – reprezintă scurgeri vaginale ce apar după naștere, conținând hematii, leucocite, plasmă extravazată, lichid amniotic, resturi deciduale etc. Inițial, în primele 2 – 3 zile sunt în cantitate mai mare, asemănătoare cu o menstruație, după care aspectul lor se schimbă (devin mai albicioase) și diminuă cantitativ. Durerile abdominale, percepute ca niște contracții, se datorează involuției uterine. Imediat după naștere, fundul uterului se palpează la nivelul ombilicului, iar întreg uterul cântărește 1000 g. Ulterior, înălțimea uterului scade cu aproximativ 1 – 1,5 cm în fiecare zi, pentru ca la sfârșitul perioadei de lăuzie să cântărească 100g. Disconfortul la urinat poate persista mai multe zile după naștere. După o naștere naturală, lăuza trebuie să urineze după cca 4 ore. Dacă nu poate urina spontan, se suspicionează retenția de urină datorată traumatismului uretrovezical din timpul nașterii; în acest caz, vezica urinară se golește cu ajutorul unei sonde/ cateter. Constipația poate fi evitată printr-un regim alimentar conținând multe lichide, fructe, legume și cereale; se pot administra și laxative la indicația medicului. De obicei, primul scaun apare după 24 – 48 de ore de la naștere. Hemoroizii Hemoroizii apăruți în sarcină vă pot supăra și în lăuzie. Aplicați o pungă cu gheață sau creme/supozitoare conținând heparină, anestezic sau antiinflamator și evitați constipația! Durerile lombare pot persista. Este recomandat să adoptați o poziție relaxantă în timpul alăptării și să nu ridicați greutăți. Alimentația corectă În primele două săptămâni după naștere veți slăbi cca 8 – 10 kg. Dintre acestea, primele 5 kg le veți pierde chiar la naștere, odată cu expulzia fătului și involuția uterină. Este foarte important să nu vă grăbiți să slăbiți cu diverse diete și să vă alimentați corespunzător, în special dacă alăptați (nevoile energetice sunt mai mari). Se recomandă un surplus proteic și vitaminic în alimentație. Lăuza care a născut pe cale vaginală se poate alimenta imediat după naștere. De evitat ……. Nu lăsați pe nimeni să fumeze în apropierea copilului sau în camera sa! Depresia după naștere La scurt timp după naștere, de la bucuria de a-și vedea pentru prima dată bebelușul, proaspăta mămică poate experimenta stări de neliniște, iritabilitate, tristețe, reprize de plâns, insomnie, fiind cuprinsă de diverse temeri și gânduri pesimiste, adesea nemotivate. Toate aceste modificări fac parte din depresia tranzitorie (baby blues), destul de frecventă și care durează câteva zile, până la maximum 2 săptămâni. În literatura psihiatrică, depresia din postpartum este un diagnostic distinct, durează mai mult de 2 săptămâni și interferă cu activitățile zilnice. Ea este condiționată de mai mulți factori: Ce puteți face? Reapariția menstruației Menstruația reapare cel mai devreme la 4 – 5 săptămâni, la femeile care nu alăptează. Femeile care alăptează sunt protejate de o nouă sarcină mai mult timp; ciclurile ovulatorii și menstruale se pot relua după 6 – 7 luni, dar aceasta nu constituie o regulă. Atenție, ovulația se poate instala înaintea menstruației, existând riscul să se producă o nouă sarcină, chiar dacă mămica alăptează și nu are menstruații! Reluarea activității sexuale Repausul sexual este indicat pe toată durata lăuziei, permițând refacerea și revenirea la normal a organelor genitale (6 – 8 săptămâni). După această perioadă, contactul sexual este permis. Nu vă impacientați dacă observați o scădere a libidoului; aceasta poate fi consecința stresului fizic și emoțional, disconfortului psihic sau a grijei excesive pentru nou-născut! Dacă la primul contact sexual după naștere aveți dureri, puteți folosi un lubrifiant sau discutați cu medicul dv. care vă va sugera alternative. Semne de alarmă În mod normal după naștere nu ar trebui să experimentați probleme de sănătate de orice fel. Totuși, este absolut necesar să consultați medicul cât mai repede posibil dacă aveți: Avantajele alăptării Alimentarea bebelușului cu lapte matern constituie cea mai bună modalitate de a-i furniza toți nutrienții necesari pentru o dezvoltare și o creștere sănătoasă în primele 6 luni de viață. Laptele matern are următoarele avantaje: Pentru mămică, avantajele alăptării sunt: Nu vă îngrijorați dacă nu aveți lapte imediat după naștere! Lactația se instalează la 3 – 5 zile după naștere, compoziția sa se modifică în timp și cantitatea crește progresiv. Secreția lactată se întreține prin evacuarea periodică a sânilor prin supt. „Furia laptelui” apare înaintea instalării lactației, caracterizându-se prin febră și fenomene inflamatorii la nivelul sânilor (turgescență, durere, angorjare). Poate dura 3 – 4 zile și poate necesita administrarea de analgetice sau antipiretice. Intervalul între perioadele de alăptare nu trebuie să depășească 4 ore, iar durata alăptării este de aproximativ 30 minute inițial. Specialiștii recomandă alăptarea la cererea bebelușului, atât de des cât are el nevoie. După câteva săptămâni, în general durata alăptării se reduce ca timp, iar după câteva luni se mărește intervalul dintre două perioade de alăptare. Igiena sânilor este de asemenea foarte importantă. Dacă apar fisuri și ragade mamelonare se pot folosi creme cu lanolină, iar dacă alăptarea directă este dureroasă, se pot folosi mameloane din silicon. Dacă sânii se angorjează se vor aplica compese reci și se va reduce aportul de lichide. Oprirea lactației se face prin stoparea alăptatului
CERCLAJUL
Autor: Dr. Roxana Chirilă Cerclajul reprezintă o intervenție chirurgicală realizată în timpul sarcinii, indicată în cazul unei afecțiuni numite incontinență cervicoistmică. Presupune închiderea colului uterin cu ajutorul unei suturi concentrice, efectuată de obicei în trimestrul al doilea de sarcină. Incontinența cervicoistmică reprezintă imposibilitatea colului uterin de a păstra sarcina, în absența contracțiilor sau a travaliului. Colul uterin incontinent se scurtează, se dilată, consecutiv producându-se avortul sau nașterea prematură. Simptomele sunt absente sau de intensitate redusă, manifestate uneori ca o senzație de presiune în partea de jos a abdomenului sau scurgere vaginală cu sau fără sânge, obligatoriu fără dureri abdominale sau de spate. De obicei, diagnosticul este stabilit la o consultație de control sau efectuată cu alt scop (de exemplu, ecografia morfologică fetală). Cerclajul uterin se realizează în general pe cale transvaginală, sub anestezie generală sau regională, în trimestrul al doilea de sarcină. Mult mai rar, în cazuri atent selecționate, se practică cerclaj uterin pe cale transabdominală. Cerclajul uterin are indicație la următoarele categorii de paciente: După unii autori, eficacitatea maximă a cerclajului ar fi la prima categorie de paciente, deoarece la aceste paciente diagnosticul de incontinență cervicoistmică este cel mai probabil, excluzându-se alte cauze care ar putea duce la avort sau naștere prematură (infecții, anomalii fetale, placenta praevia etc). Cerclajul uterin se realizează între 12 și 24 săptămâni de gestație, în funcție de caz și de indicație, după verificarea ecografică a prezenței bătăilor cardiace fetale și excluderea anomaliilor fetale vizibile ecografic. Intervenția durează aproximativ 10-15 minute, se poate realiza în ambulatoriu sau în spital. Ulterior, pacienta va fi ținută sub observație timp de câteva ore sau până a doua zi și i se vor recomanda repaus fizic și sexual, medicamente antispastice și/sau antibiotice. Complicațiile asociate cerclajului sunt reprezentate de apariția contracțiilor uterine care pot induce avortul sau travaliul prematur, ruperea prematură a membranelor, infecția, distocia de col (imposibilitatea colului de a se dilata în cursul travaliului), ruptura colului uterin (dacă firul nu este extras înainte de debutul travaliului). Până aproape de termen, gravida va fi atent monitorizată clinic și ecografic de către medicul ginecolog, în încercarea de a preveni posibile complicații. Firul de cerclaj se extrage la 37 săptămâni de gestație sau mai devreme, dacă apar contracțiile sau ruperea prematură a membranelor amniotice, procedura nefiind dureroasă. Scopul cerclajului uterin este de a preveni avortul spontan sau nașterea prematură, cu implicații psihologice și socioeconomice importante. Vrei a doua opinie cu privire la cerclaj? Autor: Dr. Roxana Chirilă
VAGINITELE
Autor: Dr. Roxana Chirilă Vaginita semnifică inflamația vaginului, se întâlnește des și, de obicei, nu comportă riscuri pentru sănătate. Simptomele ei sunt totuși neplăcute : – mâncărime– senzația de arsură– durere– secreție vaginală în exces sau cu caracteristici diferite (culoare, miros). Cel mai adesea, vaginita este cauzată de o infecție, iar aceasta poate fi bacteriană, parazitară, virală sau fungică. Uneori, vaginita este cauzată de deficitul de estrogeni, în special la femeile aflate la menopauză. Rareori, vaginita apare la adolescentele care sunt încă inactive sexual, fie din cauza dezechilibrului florei vaginale, secundar unor factori externi (de exemplu, tratament antibiotic), fie din cauza contaminării cu flora bacteriană din tractul digestiv, mai ales atunci când nu sunt respectate măsurile de igienă ce previn infectarea. De asemenea, vaginita poate apărea în contextul infecțiilor cu transmitere sexuală, dar și în context alergic (alergie la prezervativ, la absorbante, la produsele de igienă etc). VAGINITA BACTERIANĂ La nivelul vaginului coexistă în echilibru mai multe tipuri de bacterii. Înmulțirea excesivă a unei bacterii poate duce la o infecție vaginală, denumită vaginită bacteriană. Simptomele sunt variate și pot include:– un miros vaginal neplăcut, anormal care adesea se intensifică după actul sexual ;– o cantitate crescută de secreție lăptoasă, gri-albicioasă.Nu sunt frecvente simptome ca : pruritul (mâncărime), senzația de arsură sau iritația, dar pot apărea până la 1/3 din femeile cu vaginită bacteriană. Unele femei pot fi complet asimptomatice. Cauze de apariție Cauza exactă este necunoscută. Se pare că vaginita bacteriană apare mai frecvent la femeile care prezintă contacte sexuale regulate. Nu se transmite de la un partener la celălalt, ca în cazul Chlamydiei sau Gonoreei. De asemenea, a fost evidențiată și la femei care nu au întreținut relații sexuale. Diagnostic Vaginita bacteriană poate fi diagnosticată doar de către un medic. Pentru a stabili un diagnostic corect este nevoie de un examen de laborator al secreției vaginale. Deoarece și alte infecții vaginale pot produce simptome asemănătoare celor din vaginita bacteriană, trebuie consultat un medic specialist. Tratament Pentru tratamentul vaginitei bacteriene se utilizează antibiotice care pot fi prescrise sub următoarele forme:– tablete administrate oral – gel sau cremă care se aplică în interiorul vaginului.Medicația poate fi prescrisă doar de către un medic specialist (ginecolog). Spălăturile pot distruge echilibrul bacterian normal sau pot produce alte probleme. De obicei, partenerii sexuali nu sunt tratați. Este cel mai bine ca femeia să evite contactul sexual în timpul tratamentului. VAGINITA CU PROTOZOARE Trichomoniaza este o boală cu transmitere sexuală cauzată de un parazit microscopic, numit Trichomonas vaginalis. Acest parazit se poate transmite în timpul raporturilor sexuale cu un partener infectat. La bărbați, parazitul infectează de obicei tractul urinar, dar deseori nu provoacă simptome specifice. 70% dintre bărbați se infectează de la femeia care prezintă boala după o singură expunere. La femei, infecția se dezvoltă în general la nivelul vaginului. Simptomatologie Boala poate fi frecvent asimptomatică. Simptomatologia obișnuită include:– secreție purulentă profuză, cu miros fetid și care se poate însoți de prurit vulvar – eritem vaginal neregulat (la pacientele cu concentrații mari de parazit).Ph-ul secreției vaginale este > 5, iar examenul microscopic al secreției vaginale evidențiază paraziți mobili și un număr crescut de leucocite. Femeile care prezintă trichomoniază trebuie testate și pentru alte boli cu transmiteresexuală. Tratament Tratarea partenerului sexual este obligatorie, astfel că ambii parteneri vor primi antibiotic specific, fie în doza unică, fie administrat pe parcursul a 7 zile, în funcție de schema de tratament aleasă de medic. VAGINITA ATROFICĂ Vaginita atrofică este o afecțiune a mucoasei vulvei și vaginului, cauzată de deficitul estrogenic.Vaginita atrofică poate apărea la orice vârstă, dar nu afectează toate femeile. Cel mai frecvent apare la femeile aflate la menopauză și la femeile ale căror ovare nu produc estrogen. De asemenea, poate afecta femeile care alăptează, care fac tratament cu medroxiprogesteron sau care nu mai au ovare (au fost extirpate chirurgical). Scăderea nivelului de estrogen poate determina modificări la nivelul mucoasei vulvare și vaginale, la fel ca și la nivelul mucoasei uretrale și vezicii urinare. Aceste modificări constau în subțierea mucoasei care astfel poate fi mai ușor lezată. Simptomatologie Semnele și simptomele frecvente sunt :– disfuncții urinare (poliurie, arsuri la urinat, senzație imperioasă de micțiune, incontinență urinară)– dureri suprapubiene– prurit (mâncărimi) și/sau arsuri vulvare– sângerări– dispareunie (dureri la contactul sexual). Diagnostic Diagnosticul este clinic ; se stabilește de către un medic ginecolog prin examinarea vulvei și vaginului femeii și uneori prin recoltarea unei probe de secreție vaginală, mai mult pentru excluderea altor cauze de vaginită. Cauze Vaginita atrofică este cauzată de nivelul seric scăzut de estrogen. Scăderea nivelului de estrogen afectează diferit femeile, astfel că nu toate femeile dezvoltă vaginită atrofică. Tratament Tratamentul poate include: – Terapia de substituție hormonală. Aceasta se realizează la recomandarea unui medic specialist, după un examen amănunțit al pacientei și aprecierea raportului risc-beneficiu. Mai multe detalii despre terapia de substituție hormonală găsiți la articolul Menopauza. – Substituția estrogenică topică – se face cu preparate care se aplică la nivelul vaginului și vulvei. Este un alt mod de a restabili nivelul estrogenic la nivelul mucoasei vulvare și vaginale. Crema topică se aplică ca atare la nivelul vulvei și cu un aplicator special la nivelul vaginului.– Dieta bogată în fitoestrogeni. Fitoestrogenii (denumiți și izoflavone) sunt estrogeni vegetali. În unele cazuri, suplimentarea dietei cu alimente bogate în fitoestrogeni este eficientă. Sursele de fitoestrogeni sunt alimentele pe bază de soia.– O altă recomandare a medicilor specialiști este de a folosi lubrifiante în timpul contactului sexual pentru a ameliora dispareunia. Crezi că ai și tu vaginită? Autor: Dr. Roxana Chirilă
FIBROMUL UTERIN
Autor: Dr. Roxana Chirilă Ce este fibromul uterin? Fibromul uterin reprezintă cea mai frecventă tumoră benignă a uterului, bine delimitată, constituită din fibre musculare și țesut conjunctiv. Sinonime: miom, leiomiom. Se întâlnește cu precădere la femeile cu vârste cuprinse între 35 – 50 ani, rasa neagră fiind mai afectată. Fibroamele variază ca număr (unul sau mai multe), dimensiune (de la câțiva milimetri la fibroame gigant, de câteva zeci de centimetri) și localizare (în raport cu parțile uterului sau cu straturile sale). Ce cauzează apariția fibromului uterin? Cauzele care determină apariția și dezvoltarea fibromului uterin nu sunt cunoscute, la fel ca pentru majoritatea tumorilor, benigne sau maligne. Se pare că hormonii sexuali feminini, estrogenul și progesteronul, ar fi implicați în creșterea și dezvoltarea fibroamelor, din cauza faptului că fibroamele uterine apar la femeile aflate în perioada de activitate genitală, involuând frecvent la menopauză. Tot din cauza nivelului crescut de estrogen și progesteron, în timpul sarcinii, fibroamele uterine cresc în dimensiuni, pentru a involua odată cu terminarea sarcinii. În cele mai multe cazuri, fibromul uterin este asimptomatic, fiind o descoperire întâmplătoare la examenele ginecologice de rutină. Simptome – HEMORAGIA, sub diferite forme. La unele femei menstruațiile devin mai abundente, cu cheaguri, durează mai mult timp și se asociază cu dureri pelvine; ciclurile menstruale se pot scurta (menstruația vine mai repede) sau pot apărea sângerări intermenstruale. Consecutiv pierderilor de sânge, apare anemia, necesitând de cele mai multe ori corectare cu preparate de fier.– DUREREA, poate avea sediul abdominal, pelvin sau lombar. Acest simptom nu este însă frecvent întâlnit.– COMPRESIUNEA pe organele învecinate, traducându-se prin: tulburări urinare (micțiuni frecvente, dificultăți la urinat), constipație și dificultăți în defecație, edeme ale membrelor inferioare, datorate compresiunii uterului fibromatos pe vasele pelvine.– CREȘTEREA ÎN VOLUM A ABDOMENULUI– INFERTILITATEA. Trebuie menționat faptul că, deși fibromul uterin este frecvent întâlnit la femeile de vârstă reproductivă, afecțiunea în sine conduce la infertilitate în puține cazuri; de aceea, la o femeie infertilă, trebuie excluse alte cauze mai des întâlnite de infertilitate. Diagnostic De cele mai multe ori, diagnosticul de fibrom uterin este unul clinic, prin examinarea pelvisului (tușeu vaginal). Dacă uterul fibromatos are dimensiuni mari, el se poate palpa transabdominal ca o formațiune bine delimitată, de consistență fermă, cu suprafață neregulată, mobilă pe planurile adiacente, situată pe linia mediană. Alte investigații pot fi necesare pentru completarea diagnosticului:– analize de sânge (dozarea hemoglobinei / hematocritului pentru a depista eventuala anemie și gradul ei de severitate);– ecografia pelvină furnizează date suplimentare despre uter și fibroame (dimensiune, localizare), precum și despre anexe;– biopsia de endometru exclude afecțiunile benigne sau maligne ale endometrului;– testul Papanicolau, testul CIN 2+ și colposcopia exclud patologia premalignă a colului uterin;– histeroscopia confirmă diagnosticul fibroamelor submucoase (cu dezvoltare în cavitatea uterină), evaluând numărul, mărimea și sediul acestora;– laparoscopia evidențiază fibroamele subseroase (cu dezvoltare la suprafața uterului) și conferă informații cu privire la starea anexelor;– histerosalpingografia conferă informații despre mărimea și forma uterului, precum și despre permeabilitatea trompelor uterine;– rezonanța magnetică poate fi indicată în anumite cazuri, dar nu este utilizată de rutină în diagnosticul fibromului uterin. Complicații Fibromul uterin netratat poate avea o evoluție variată. În multe cazuri, el evoluează lent, asimptomatic, iar la menopauză diminuează treptat. În alte cazuri se poate complica cu:– episoade de hemoragie (discutate la Simptome);– fenomene de compresiune asupra organelor învecinate (discutate la Simptome);– torsiune, ce poate apărea doar în cazul fibroamelor pediculate, generând semnele unui abdomen acut: durere colicativă, febră, greață, oprirea tranzitului intestinal și necesitând intervenție chirurgicală de urgență;– necrobioză, întâlnită mai frecvent în sarcină și lăuzie, fiind cauzată de întreruperea aportului sangvin la nivelul fibromului. Clinic se manifestă prin durere pelvină paroxistică, febră și alterarea stării generale, impunând intervenția chirurgicală de urgență;– transformarea malignă este extrem de rară. Tratament Tratamentul trebuie individualizat și adaptat după caz, în funcție de numărul, mărimea și localizarea fibroamelor, ritmul lor de creștere, vârsta femeii, simptomatologie, precum și de dorința pacientei de a-și conserva fertilitatea. De exemplu, la o pacientă cu fibroame mici și evoluție lentă, fără simptome deranjante, aflată în apropierea menopauzei, se poate opta pentru expectativă, cunoscut fiind faptul că, de cele mai multe ori, fibroamele își reduc dimensiunile la menopauză. Pacienta respectivă va necesita totuși consulturi ginecologice la intervale de 6 – 12 luni. Tratamentul medicamentos are ca scop ameliorarea simptomelor, în principal durerea și hemoragia, dar nu conduce la dispariția fibroamelor. Se utilizează:– progestative sau contraceptive orale combinate;– agoniști de GnRH;– dispozitive intrauterine cu eliberare de progesteron;– antiinflamatoare nonsteroidiene. Terapia cu agoniști de GnRH, deși eficientă (fibroamele scad în dimensiuni, ciclurile menstruale se opresc), nu poate fi utilizată pe o perioadă mai mare de 3-6 luni, datorită efectelor adverse importante, în special datorită osteoporozei. La oprirea tratamentului, fibroamele își pot relua creșterea. Tratamentul chirurgical înlătură definitiv fibroamele, oferind astfel un control mai bun al bolii. Există mai multe opțiuni de tratament chirurgical, adaptabile după caz. 1. Miomectomia constă în extirparea fibromului (fibroamelor), păstrând uterul pe loc. Prin această intervenție se conservă funcția reproductivă a femeii. Miomectomia se poate realiza prin:– histeroscopie. Este aplicabilă doar în cazul fibroamelor submucoase de mici dimensiuni, penetrante în cavitatea uterină. Intervenția este minim invazivă, de obicei necesitând spitalizare de zi.– laparoscopie. Indicația pentru acest tip de intervenție o constituie fibroamele subseroase pediculate, de dimensiuni nu foarte mari.– laparotomie. Reprezintă intervenția clasică, cu incizie la nivelul abdomenului, prin care se pot extirpa și fibroame de dimensiuni mari.– chirurgie robotică. Complicațiile miomectomiei sunt infecția și sângerarea. Pe termen lung există riscul apariției altor fibroame care să necesite tratament. 2. Histerectomia constă în extirparea uterului în totalitate, cu sau fără extirparea anexelor. Se poate realiza pe cale clasică, abdominală sau pe cale vaginală (în cazul uterelor de mici dimensiuni). Histerectomia pe cale vaginală poate fi asistată laparoscopic, în funcție de preferința operatorului. Histerectomia reprezintă tratamentul definitiv, funcțiile reproductivă și menstruală nefiind conservate. La femeile sub 40 – 45 ani de regulă sunt păstrate ovarele, prevenind astfel riscul cardiovascular și osteoporoza. 3. Embolizarea arterelor uterine constă în blocarea fluxului sangvin la nivelul arterelor care irigă uterul, determinând scăderea în dimensiuni a fibroamelor.
CANDIDA
Autor: Dr. Roxana Chirilă Candidoza vaginală este una dintre cele mai frecvente probleme genitale cu care femeile se confruntă, fiind prezentă cel puțin o dată în viață la 3 din 4 femei. Aceasta se produce datorită agresiunii la nivelul mucoasei vulvovaginale a unei ciuperci numite Candida (Candida Albicans este cea mai des întâlnită). Ciuperca se poate localiza la nivelul gâtului, gurii, tractului intestinal, vaginului, dar în cantități mici, fiind ținută sub control de bacteriile aflate în organismul uman în mod natural (Lactobacillus acidophilus, B. bifidum, Lactobacillus bulgaricus, S. thermophilus și L. salivarius). În absența simptomelor, nu se recomandă tratamentul. De asemenea și bărbații pot avea candidoză, însă de cele mai multe ori la ei nu este simptomatică. Cauzele care determină apariția candidozei vaginale Cauzele sunt multiple și diferă de la o femeie la alta, de la un organism la altul. Este important să înțelegem că apariția candidozei vaginale este secundară unui dezechilibru al florei vaginale și există factori care predispun la acest lucru. Factorii favorizanți ai apariției candidozei sunt:– scăderea imunității organismului: anemie, răceli frecvente, o infecție cronică sau acută, diabet netratat etc.– administrarea de antibiotice cu spectru larg care afectează și flora vaginală, prin distrugerea bacteriilor « bune », care apără vaginul de infecții.– actul sexual neprotejat. Având în vedere că această afecțiune poate să apară și la bărbați, prin intermediul unui contact sexual neprotejat, femeia se poate infecta.– anumite dezechilibre psihice, în special depresia sau anxietatea, pot favoriza apariția candidozei prin afectarea imunității organismului.– persoanele cu imunosupresie (la care sistemul imun are un nivel de activitate foarte scăzut), cu boli care afectează direct sau indirect sistemul imunitar, cum ar fi SIDA, cele care fac tratament cu citostatice, persoanele tratate cu corticosteroizi etc.– dietele bogate în carbohidrați (pâine, cartofi, pizza, paste) și zahăr (miere, sirop de arțar, zahăr, fructoză, sirop de porumb), produse alimentare pe bază de drojdie (pâine lăsată la fermentat, vitamina B în stare naturală, fructe uscate, pepeni, fructe congelate sau conservate), băuturi (vinul și berea) sau produse alimentare fermentate sau dezvoltate la umezeală (ciuperci, brânză, sos de soia, smântână, lapte bătut, oțet, muștar, sos picant de roșii sau ciuperci, condimente și mirodenii)– transformări hormonale – datorate pilulelor contraceptive, menstruației, sarcinii, nașterii– purtarea pantalonilor strâmți și a lenjeriei sintetice– toaleta genitală inadecvată – săpunuri dure, spălarea zonei genitale din spate în față (zona anală conține foarte multe bacterii cu potențial patogen și tocmai de aceea este indicat ca igiena la nivel local să se facă din față în spate). De asemenea, spălăturile vaginale nu sunt indicate fiindcă predispun la apariția tulburărilor florei vaginale. Simptomele candidozei vaginale:– scurgere albă, brânzoasă și abundentă– usturime și mâncărime vaginală– sindrom premenstrual agravat– usturime la urinare– urinări frecvente– infecții ale vezicii urinare– arsuri în timpul contactului sexual Simptomele candidozei la bărbați:– inflamația penisului– scurgeri uretrale– mâncărime și eventual înroșire la nivelul penisului În trei sferturi din cazuri, bărbatul nu este afectat și nu are nevoie, în general, de tratament, dar această hotărâre o poate lua numai medicul. Tratament De multe ori, această afecțiune nu este ușor de tratat. Unele femei au frecvente recidive, altele nu răspund la tratament. Tratamentul poate dura, după caz, chiar luni de zile. Redobândirea echilibrului florei vaginale poate reprezenta un proces de lungă durată și, chiar dacă pe moment vă simțiți bine, veți observa că dacă renunțați la tratament candidoza recidivează. În general, tratamentul pentru candidoză constă în administrarea unor ovule ce conțin antifungice specifice pentru germenii care au ieșit la analiza secrețiilor. Se pot administra antimicotice și oral, pentru un tratament mai intens. Împotriva candidozei există multe preparate antimicotice sub formă de ovule, gel, creme cu aplicare locală, spumă, capsule cu gelatină etc. Tratamentul adecvat va fi prescris numai de către un medic ginecolog. Este posibil ca tratamentul local să fie completat cu pastile ce se administrează pe cale orală. În cazul în care trebuie tratat și partenerul, terapia constă în creme, unguente și pastile. Alte tipuri de Candida în afară de Candida Albicans dau recidive mai frecvente și fac ca organismul să dezvolte rezistență la medicația antimicotică uzuală. Testele de laborator pot identifica tipul de ciupercă care vă cauzează probleme. Profilaxie – Evitați folosirea tampoanelor interne la menstruație!– Nu faceți dușuri vaginale, spălăturile accelerează descuamarea mucoasei vaginale și totodată îndepărtează flora cu rol protector! Este bine să faceți duș, dar nu intravaginal.– Spălarea organelor genitale externe se face din față în spate, pentru a evita contaminarea cu bacterii din zona anală. Aceleași mișcări sunt indicate și la toaletă.– Nu încercați diete drastice care vă pot scădea imunitatea!– Când urmați un tratament cu antibiotice, asociați-l și cu o metodă de protecție pentru flora vaginală, astfel veți evita candidoza!– Nu purtați pantaloni strâmți sau lenjerie intimă din materiale sintetice!– Nu folosiți orice produs existent pe piață pentru igiena intimă, mai bine întrebați ginecologul ce vă recomandă! Nu mai scapi de candidoză? Autor: Dr. Roxana Chirilă
BOALA INFLAMATORIE PELVINĂ (BIP)
Autor: Dr. Roxana Chirilă Boala inflamatorie pelvină (BIP) este un termen larg folosit pentru infecția și inflamația organelor reproducătoare superioare la femei.BIP este adesea, dar nu întotdeauna, o complicație a bolilor cu transmitere sexuală (BTS).BIP poate fi tratată cu succes, dar infecția poate cauza probleme permanente sau de lungă durată. CAUZELE BIP BIP este cauzată de o boală cu transmitere sexuală care afectează colul uterin. Odată ce colul uterin a fost infectat, devine mai simplu pentru alte bacterii prezente în vagin să pătrundă și să infecteze restul uterului și trompele uterine. Cele mai frecvente cauze de BIP sunt gonococul și Chlamydia – infecții bacteriene care se transmit pe cale sexuală. BIP cauzată de Chlamydia apare cel mai frecvent la adolescente și la femei tinere adulte. Poate prezenta simptome mai ușoare sau poate fi asimptomatică, ceea ce poate duce la întârzierea diagnosticării. SIMPTOMATOLOGIE Simptomele bolii inflamatorie pelvine se întind pe o arie largă, de la absența lor completă până la forme severe, zgomotoase. Frecvent se consideră că simptomele BIP fac parte din alte afecțiuni mai puțin severe. Dacă BIP a fost cauzată de Chlamydia, poate fi asimptomatică. Simptomele nu apar până când inflamația și infecția nu s-au răspândit până la nivelul trompelor uterine sau la stratul superficial al cavității peritoneale. Simptomele BIP sunt: – durere în etajul abdominal inferior, fiind descrisă de obicei sub formă de crampe. Această durere se poate accentua în timpul mișcărilor intestinale, a actului sexual sau a urinării.– senzație de presiune la nivelul pelvisului– durere în regiunea dorsală inferioară, care poate iradia spre unul sau ambele picioare– secreție vaginală anormală, de culoare galbenă, maronie sau verzuie, sau o creștere a cantității secreției– febră (de obicei peste 38°C)– disconfort, senzație de slăbiciune a întregului corp– durere de cap– grețuri, vărsături– durere la contactul sexual (dispareunie)– sângerări menstruale neregulate– simptome urinare (arsuri sau durere la urinare) Dacă aveți unul dintre aceste simptome nu înseamnă că aveți BIP! FACTORI DE RISC Riscul de a apărea BIP există la o persoană care: – are un risc crescut de a contracta o BTS. Adolescentele și femeile tinere care au o viață sexuală activă au cel mai mare risc de infecție datorată unei BTS, în urma contactelor sexuale neprotejate– a avut un episod de BIP (tractul reproducător are o capacitate mai redusă de a îndepărta o nouă infecție din cauza țesutului cicatricial determinat de BIP în trecut)– a mai avut o infecție cu Chlamydia înainte (o altă infecție poate determina accentuarea iritației și afectării organului pelvin, care sunt agravate față de prima dată)– utilizează frecvent spălături vaginale (acestea cresc riscul de infecții vaginale și pelvine) Dușurile vaginale pot modifica aciditatea mediului vaginal și pot favoriza dezvoltarea bacteriilor nedorite. Ele pot împinge odată cu jetul de apă bacteriile de la nivelul vaginului în interiorul uterului.Unele proceduri ginecologice pot crește riscul de BIP prin introducerea bacteriilor în tractul reproducător. Aceste proceduri includ : – biopsia endometriala (prelevarea unui fragment de țesut de la nivelul stratului superficial a interiorului uterului)– chiuretajul uterin (zgârierea stratului superficial al interiorului uterului)– inserția unui dispozitiv intrauterin– histeroscopia sau histerosalpingografia– avortul spontan Boala inflamatorie pelvină este rar întâlnită la femeile care: – nu au viață sexuală activă– nu au cicluri menstruale– sunt însărcinate– au uterul sau ovarele extirpate în cursul unei intervenții chirurgicale. DIAGNOSTIC BIP poate fi greu de diagnosticat pentru că organele afectate nu sunt atât de ușor de examinat. Totodată, diagnosticarea BIP este dificilă pentru că simptomatologia nu este caracteristică, putând fi confundată cu alte afecțiuni cum ar fi apendicita sau sarcina extrauterină. Pacienta ce se prezintă la control va fi întrebată de către medic despre istoricul medical. Medicul va efectua un examen local, examen de secreție vaginală și/sau culturi din col (pentru a evidenția dacă există vreo infecție cu Gonorrhoeae sau Chlamydia). Se mai pot efectua : – ecografie abdominală sau transvaginală– biopsie endometriala (rar)– laparoscopie TRATAMENT În primul rând, BIP este tratată cu antibiotice. Datorită faptului că BIP este cauzată de mai mult decât un tip de bacterii trebuie prescrise două sau mai multe antibiotice care pot fi administrate sub forma de capsule sau injectabil. Uneori, simptomele BIP dispar înaintea tratării infecției. De aceea, chiar dacă simptomele dispar, medicamentele trebuie luate până când sunt prescrise. În majoritatea cazurilor, se administrează 14 zile de tratament pentru a fi siguri că infecția a dispărut. Trebuie efectuat obligatoriu un control după 2-3 zile de la terminarea tratamentului ! La fel de importantă este și tratarea partenerului, chiar dacă acesta nu prezintă simptome. Vindecarea de BIP depinde în egală măsură de ambii parteneri, în special de complianța acestora la tratament. PROFILAXIA Puteți să preveniți BTS și BIP:– având contact sexual cu un singur partener;– folosind prezervativ în timpul contactului sexual;– consultând medicul dacă vă suspectați de BTS sau BIP. Tratamentul precoce previne complicațiile tardive! Ai dureri pelvine? Poate și tu suferi de BIP. Autor: Dr. Roxana Chirilă
STERILIZAREA CHIRURGICALĂ VOLUNTARĂ
Autor: Dr. Roxana Chirilă Deși eficiența metodelor de sterilizare chirurgicală voluntară este foarte mare, pacienta(ul) trebuie să-și dea consimțământul informat asupra intervenției, dat fiind caracterul ei definitiv și ireversibil. Este de datoria medicului să informeze pacienta(ul) despre avantajele și dezavantajele metodei și să o(îl) ajute să aleagă altă metodă de contracepție dacă aceasta(acesta) nu este hotărât(ă). Metode Obstrucția (ligatura) tubară Această metodă constă în blocarea ireversibilă a trompelor uterine, efectuată clasic, prin intervenție chirurgicală deschisă, sau laparoscopic, sub anestezie. Eficiența acestei metode este de 0,2 – 0,4 sarcini la 100 de femei. Metoda nu modifică funcția sexuală sau hormonală, nu afectează lactația sau ciclurile menstruale și nu are efecte secundare pe termen lung. Se poate efectua oricând în timpul ciclului menstrual, dacă există certitudinea că femeia nu este însărcinată, după avort (imediat sau în primele 7 zile) sau concomitent cu o altă operație în sfera pelviabdominală (de exemplu, operația cezariană). Excepție de la acestea face sterilizarea laparoscopică care NU trebuie să fie efectuată mai devreme de 6-8 săptămâni după naștere sau după avortul din trimestrul al II-lea, așteptând revenirea la normal a dimensiunilor uterului. Riscurile operatorii și anestezice sunt minime. Această metodă este eficientă imediat. Vasectomia Metoda constă în blocarea ductului deferent (canalul ejaculator), bărbatul devenind astfel infertil, fără afectarea performanțelor sexuale. Această metodă are o eficiență de 0,1 – 0,15 sarcini la 100 de femei, această eficiență instalându-se mai târziu, după 3 luni sau aproximativ 20 ejaculări, timp în care este necesară o metodă contraceptivă temporară. Cea mai sigură este verificarea eficienței prin analiza spermogramei, care atestă absența spermatozoizilor în lichidul seminal. Vrei să afli mai multe despre această metodă contraceptivă? Autor: Dr. Roxana Chirilă
INELUL VAGINAL
Autor: Dr. Roxana Chirilă El reprezintă un inel flexibil, plasat intravaginal, ce eliberează continuu 2 hormoni, un progestativ și un estrogen, similari hormonilor din corpul femeii. Acești hormoni sunt absorbiți prin peretele vaginal direct în circulația sangvină. Ca și acțiune, în principal, inelul vaginal contraceptiv combinat inhibă ovulația, acționând la fel ca și contraceptivele orale combinate. Datorită faptului că este foarte flexibil, poate fi păstrat în vagin tot timpul, zi și noapte, pentru o perioadă de maximum 3 săptămâni, după care urmează a fi îndepărtat în cea de-a 4-a săptămână; este bine tolerat de organism și nu reprezintă un mediu bun de cultură, nu formează plăci bacteriene. În a 4-a săptămână, femeia va avea sângerarea vaginală lunară. Efectele secundare care pot fi date de inelul vaginal sunt:– neregularități menstruale (în primele 3 luni)– iritație vaginală– dureri de cap Nu protejează împotriva infecțiilor genitale sau a bolilor cu transmitere sexuală! La oprirea utilizării, fertilitatea este imediată. Eficiența, beneficiile și riscurile sunt similare cu cele ale contraceptivelor orale combinate. Vrei să afli mai multe despre această metodă contraceptivă? Autor: Dr. Roxana Chirilă
IMPLANTUL CONTRACEPTIV SUBCUTANAT
Autor Dr. Ramona Vârșă Informații despre dispozitiv Implantul constă într-o tijă flexibilă din plastic cu lungimea de 4 cm şi diametrul de 2 mm, ce conţine un hormon feminin sintetic, asemănător progesteronului, numit etonogestrel. Tija este încărcată într-un dispozitiv de inserție de unică folosință, cu ajutorul căruia va fi plasată sub piele, în partea superioară a brațului. O cantitate mică de etonogestrel va fi eliberată continuu în sânge și va acționa pe două căi pentru prevenirea unei sarcini: împiedică ovulația și îngreunează pătrunderea spermatozoizilor în uter. Eficacitate Implantul cu etonogestrel este printre cele mai eficace contraceptive disponibile, cu o eficacitate peste 99%, similară contracepției permanente (ligatura trompelor sau vasectomia), dar fără riscurile unei intervenții chirurgicale invazive. Beneficii Eligibilitate Implantul este adresat femeilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 40 de ani. Există puține afecțiuni medicale în care riscul metodei depășește beneficiul. Dintre acestea menționăm: Evaluare Pentru femeile sănătoase, nu sunt necesare pregătiri speciale sau teste de laborator înainte de inserarea unui implant, dar sarcina trebuie exclusă. De aceea, se preferă inserția într-una din zilele 1-5 ale ciclului menstrual pentru a elimina orice risc (prima zi de sângerare menstruală este consideraă ziua 1). Dacă implantul este introdus după a 5-a zi a ciclului menstrual, trebuie să se utilizeze o metodă contraceptivă suplimentară (de exemplu prezervativul) pentru următoarele 7 zile după momentul introducerii. Procedura de inserție Inserția implantului cu etonogestrel este o procedură simplă ce se efectuează în cabinet, sub anestezie locală, având o durată de aproximativ două minute. Imediat după inserție, medicul și pacientul ar trebui să palpeze implantul sub piele pentru a verifica plasarea corectă. La final se aplică un pansament steril cu un bandaj compresiv pentru a reduce la minimum învinețirea. Pacienta este sfătuită să evite sporturile de contact în primele 2 săptămâni de utilizare. Reacții adverse frecvente Reacții adverse rare Îndepărtarea implantului Îndepărtarea implantului este o procedură ce se efectuează în cabinet și care necesită doar anestezie locală. Dispozitivul contraceptiv poate fi îndepărtat în orice moment la solicitarea pacientei, dar durata maximă de folosire este de 3 ani. La pacientele supraponderale, medicul poate recomanda înlocuirea implantului cu unul nou mai devreme devreme de 3 ani. Precauții Implantul nu protejează împotriva bolilor cu transmitere sexuală. Unele medicamente pot influența concentrațiile sanguine ale Nexplanon și pot face ca acesta să fie mai puțin eficace în prevenirea sarcinii. Este important ca pacientele să se sfătuiască întotdeauna cu ginecologul în legătură cu un nou diagnostic sau tratament și să anunțe alți medici sau alt personal medical cu care vine în contact despre purtarea implantului. Autor Dr. Ramona Vârșă și alege implantul contraceptiv, cea mai sigură metodă contraceptivă!
