Testul Babeș-Papanicolaou: Ghid Complet pentru interpretarea facilă de care ai nevoie
Autor: Dr. Roxana Chirilă Ghid Screening Cervical Testul Babeș-Papanicolaou și Screening-ul HPV Context actual Testul Babeș-Papanicolaou, adesea numit simplu testul Pap, actualmente reprezintă un test de triaj pentru femeile cu un test HPV high-risk pozitiv. Până în anul 2024, în România, testul Pap a constituit o metodă importantă de screening pentru sănătatea femeilor. Începând cu anul 2024, ghidurile de screening din țara noastră au suferit un update important, testul Pap fiind înlocuit cu testul HPV, aliniind astfel România la țările dezvoltate care utilizează testarea HPV ca screening primar de peste 5 ani. De ce această schimbare? Studiile efectuate pe milioane de femei au arătat ca testarea HPV este superioară testului Pap în detecția leziunilor precanceroase. O singură categorie de vârstă beneficiază în continuare de screening prin testare Pap, în România: femeile între 21 și 24 ani. Testele de screening joacă un rol crucial în detectarea precoce a modificărilor celulare la nivelul colului uterin, care pot duce la cancer, în timp. Ce este testul Babeș-Papanicolau? Testul Babeș-Papanicolau este o analiză citologică, adică o examinare a celulelor prelevate de la nivelul colului uterin. Scopul principal este de a identifica celulele anormale care ar putea indica prezența unor leziuni precanceroase sau canceroase. Cum se realizează testul? Procedura este simplă și rapidă: Recoltarea: Medicul ginecolog introduce un instrument numit specul în vagin pentru a vizualiza colul uterin. Apoi, cu o periuță sau o spatulă specială, se recoltează delicat celule de la suprafața colului și din canalul cervical. Analiza: Proba recoltată este trimisă la un laborator de citologie, unde este examinată la microscop de către un specialist. Care este cauza apariției acestor celule anormale? Cauza modificărilor celulare de la nivelul colului uterin este infecția cu HPV (Human Papilloma Virus), un virus comun, transmis de obicei prin contact sexual. Există peste 200 de tulpini de HPV, dintre care unele sunt considerate „cu risc crescut” pentru cancerul de col uterin. Aceste tulpini pot infecta celulele colului uterin, determinând modificări anormale. În timp, aceste modificări pot evolua spre leziuni precanceroase și, în final, spre cancer. Interpretarea rezultatelor Rezultatele testului Pap sunt clasificate în funcție de prezența și tipul celulelor anormale: Negativ pentru leziuni intraepiteliale sau maligne: Înseamnă că nu au fost identificate celule anormale. Anormal: Indică prezența unor modificări celulare care necesită investigații suplimentare. Tipuri de rezultat anormal: ASC-US (Celule scuamoase atipice de semnificație nedeterminată): Presupune existența unor celule care prezintă modificări minore, dar nu se poate stabili cu certitudine dacă sunt precanceroase. Modificările sunt de obicei diseminate, adică celulele anormale sunt împrăștiate printre celulele normale. Necesită monitorizare sau testare HPV pentru a exclude leziuni mai grave. ASC-H (Celule scuamoase atipice, fără a se putea exclude o leziune de grad înalt): Acest tip de rezultat presupune existența unor celule cu modificări mai pronunțate, cu un grad mai mare de asemănare cu modificările celulelor precanceroase. El indică un risc mai ridicat de leziuni severe și necesită colposcopie pentru evaluare precisă. LSIL (Leziune scuamoasă intraepitelială de grad scăzut): Indică modificări celulare ușoare, iar, spre deosebire de ASC-US, în cazul LSIL modificările sunt mai extinse și încep să afecteze arhitectura țesutului. Majoritatea LSIL se remit spontan, dar necesită monitorizare regulată pentru a preveni progresia. HSIL (Leziune scuamoasă intraepitelială de grad înalt): Indică anomalii celulare semnificative, cu afectarea mai întinsă și modificare semnificativă a arhitecturii țesutului normal al colului uterin, cu risc crescut de a evolua spre cancer. Necesită colposcopie și, adesea, tratament pentru a îndepărta celulele anormale. Carcinom scuamos: Indică prezența cancerului de col uterin. Este stadiul final al evoluției leziunilor netratate și necesită tratament complex, multidisciplinar. Anomaliile celulelor epiteliale glandulare: De orice tip sunt mult mai rare și impun investigații suplimentare, precum colposcopia sau curetajul uterin în scop biopsic. Acest tip de anomalii se asociază frecvent cu cancerul glandular al colului uterin (adenocarcinom) și, uneori, cu cancerul endometrial. Importanța testării regulate este indubitabilă. Prin detectarea precoce a leziunilor încă din primele stadii, se pot lua măsuri preventive și se poate evita dezvoltarea cancerului. Ia atitudine și fă-ți screeningul! Dacă ai între 21 și 24 ani – programează-te la testul Papanicolaou! Dacă ai între 25 si 65 ani – programează-te la un test HPV high-risk! Contact Telefon: +40 747.781.681 Email: contact@chimedical.ro Adresă: Strada Ocolului, nr. 28 Website: https://chimedical.ro/ Notă: Acest ghid este informativ și nu înlocuiește sfatul medical profesional. Consultă întotdeauna medicul pentru recomandări personalizate. Material redactat de dr. Teodora Grecu și dr. Roxana Chirilă Autor: Dr. Roxana Chirilă
CERVICITA ȘI AȘA-NUMITA „RANĂ PE COL” – CE ÎNSEAMNĂ DE FAPT?
Autor: Dr. Roxana Chirilă Având în vedere standardele actuale de diagnostic și frecvența tot mai mare a infecțiilor persistente cu HPV, recomandăm ca orice suspiciune cervicală detectată clinic sau citologic să fie evaluată într-un centru specializat în colposcopie și patologie cervicală. O evaluare aprofundată și second opinion, într-un cadru multidisciplinar, ajută la evitarea unor intervenții inutile și garantează o conduită medicală corectă și cât mai conservatoare! Termenul „rană pe col” nu este un diagnostic medical propriu-zis, ci o formulare populară, ușor de înțeles, folosită frecvent de medicii ginecologi pentru a descrie o modificare vizibilă a colului uterin. Este o etichetă cu valoare orientativă, dar care nu desemnează o boală clar definită. În realitate, ceea ce pacientele numesc „rană” este de cele mai multe ori o inflamație (cervicită), o zonă mai roșie, o secreție anormală sau o sângerare la atingere, descoperite întâmplător sau investigate în urma unor simptome. Această „impresie de rană” este frecvent identificată în timpul unui consult ginecologic de rutină, chiar și în lipsa unor plângeri specifice, precum în cazurile de control pentru alte motive (tulburări menstruale, suspiciune de sarcină sau dureri pelvine). Pentru medic, o astfel de constatare presupune o suspiciune clinică care necesită clarificare prin investigații suplimentare. Deși expresia „rană pe col” este convenabilă în comunicarea cu pacienta, pentru că e cunoscută și emoțional eficientă în motivarea pentru investigații, aceasta poate avea un impact psihologic nedorit. Unele femei pot interpreta greșit termenul, asociindu-l cu boli grave, infidelitate sau infertilitate, ceea ce le determină să caute frenetic informații online și să dezvolte anxietate. Ce poate însemna, de fapt, această „rană”? De cele mai multe ori, este vorba de o inflamație trecătoare a colului uterin (cervicită), care poate fi cauzată de: În alte cazuri, mai rare, ceea ce pare o simplă inflamație poate ascunde leziuni precanceroase sau canceroase, motiv pentru care este esențială o evaluare completă. Ce investigații sunt necesare? Primul pas este identificarea unei eventuale infecții locale. Astfel, se recomandă: Dacă simptomatologia persistă sau aspectul colului rămâne suspect, se recomandă investigații suplimentare, în următoarea ordine, conform celor mai recente recomandări: Această abordare integrată și adaptată standardelor moderne permite diferențierea între inflamații benigne și leziuni cu potențial evolutiv, asigurând diagnostic corect și tratament eficient. În Clinica CHI MEDICAL, abordăm fiecare caz cu rigoare științifică, echilibru clinic și profundă responsabilitate față de femeile care ne aleg. Ne fundamentăm activitatea pe trei piloni esențiali: Excelență, prin diagnostic avansat și conduită medicală actualizată la cele mai noi ghiduri internaționale;Empatie, printr-o relație autentică medic-pacient, fără grabă, fără superficialitate, cu deschidere și respect;Educație, prin sprijin constant în înțelegerea propriei sănătăți și asumarea deciziilor informate. Suntem un Centru de Excelență în Patologia Colului Uterin, specializat în evaluarea completă a pacientelor cu cervicită recurentă, infecție HPV persistentă sau suspiciuni de tip „rană pe col”. Dispunem de colposcopie digitală avansată, testare moleculară HPV, citologie în mediu lichid, biopsie țintită și expertiză multidisciplinară pentru cazuri complexe. Recomandarea noastră: oricare ar fi contextul în care ați primit eticheta de „rană pe col”, nu amânați. Cereți o evaluare completă și un second opinion calificat. În foarte multe cazuri, veți primi doar confirmarea că totul este în regulă dar cu certitudine, veți ști. Autor: Dr. Roxana Chirilă
INFECȚIA CU PARVOVIRUS B19 ÎN SARCINĂ, DIAGNOSTIC, URMĂRIRE ȘI TRATAMENT
Autor: Dr. Laura Dumitrași Parvovirusul B19 este un virus ADN din familia Parvoviridae, responsabil de eritemul infecțios, una dintre bolile copilăriei. Infecția apare mai frecvent iarna sau primăvara, în special în colectivități (creșe, grădinițe, școli primare) și se transmite pe cale respiratorie.În sarcină, infecția maternă poate avea consecințe importante asupra fătului, în special în al doilea trimestru.Virusul afectează în principal globulele roșii (hematiile), dar și trombocitele și alte celule, cum ar fi cele miocardice, endoteliale și placentare. Deși nu determină malformații congenitale, indiferent de momentul infecției, poate provoca anemie fetală severă, care afectează dezvoltarea creierului prin leziuni hipoxice sau hemoragice.Gravidele cu risc crescut sunt cele care:au copii care frecventează colectivități;lucrează cu copii (profesoare, educatoare, personal medical). Cum detectăm infecția?În primul rând avem o suspiciune clinică care constă în:Contactul cu persoane infectate . Parvovirus B19 are o perioadă de incubație de 4-14 zile iar copiii sunt contagioși înainte și dupa debutul simptomelor (în total 2- 3 săptămâni)Simptome materne ușoare care imită o viroză (dureri articulare cu sau fără erupții cutanate, febră ușoară)Deseori, infecția maternă este asimptomatică, în 50% din cazuri și este descoperită după o ecografie de rutină care evidențiază semne de afectare fetală. Dacă avem o suspiciune clinică, se indică teste de laborator specifice:Serologie ( dozare anticorpi de tip IgG și IgM ):IgM pozitiv + IgG negativ sau pozitiv → infecție acută sau recentă (în ultimele 2-4 luni);IgG pozitiv + IgM negativ → imunitate dobândită, infecție veche;Ambele negative → gravidă susceptibilă, fără infecție care necesită urmărire a IgM pentru următoarele 2 luni și repetare la interval de 2 săptămâni. PCR pentru parvovirus B19 ADN în sângele matern:Confirmă viremia activă și poate fi util pentru datarea infecției.Transmiterea verticală ( de la mamă la făt) apare în aproximativ 25% din cazuri între 15 și 20 săptămâni de sarcină și 15% din cazuri înainte de 15 săptămâni.Urmărirea sarcinii în caz de infecție maternă confirmatăFătul este mult mai predispus infecției în trimestrele 2 si 3 de sarcină, începând cu 15 săptămâni. O gravidă confirmată cu infecție (serologie pozitivă) va necesita evaluări ecografice frecvente pentru a descoperi la timp semnele de afectare fetală. Nu există tratament medicamentos sau antiviral specific în caz de infecție sau contact cu o persoană confimată, așadar urmărirea serologică si ecografică sunt singurele metode prin care se asigură tratament la timp.Se indică ecografie detaliată la fiecare 1-2 săptămâni timp de 8-12 săptămâni după confirmarea infecției materne.Semne ecografice specifice infecției fetale, semne de anemie fetalăSe urmăresc semnele de anemie fetală și fluxul de sânge prin arterele cerebrale medii, o viteză crescută, PSV ACM (peak systolic velocity arteră cerebrală medie) peste 1,5 MoM indică anemie fetală și impune tratament intrauterin prin tranfuzie fetalăAnemia fetală poate fi descoperită în formă severă cu cardiomegalie și afectarea funcției cardiace, hidrops fetal cu acumulare de lichid în cavități și țesuturi, efuziune pericardiacă, ascită, edem cutanat care necesită transfuzie fetală de urgențăÎn cazuri rare, pot sa apară avort spontan sau moarte intrauterină dacă infecția nu este descoperită la timpÎn cazul suspiciunii de anemie fetală se practică amniocenteză cu testare PCR Parvovirus B19 și cordocenteză pentru măsurarea hemoglobinei fetale și la nevoie, transfuzie intrauterină. În cele mai multe cazuri, este suficientă o singura transfuzie intrauterină.Cum se poate preveni infecția cu Parvovirus B19În primul rând nu există vaccin:Gravidele cu risc crescut (cadre diactice personal medical , mame cu copii mici) trebuie să aplice măsuri de igienă riguroase (spalat frecvent pe mâini, purtarea măștii în contact cu persoane posibil infectate)La gravidele cu risc profesional, poate fi utilă determinarea statusului imunologic (IgG/IgM Parvovirus B19) înainte de sarcină.În concluzie, infecția cu parvovirus B19 în sarcină este frecvent subdiagnosticată, dar poate avea complicații severe, mai ales în prima jumătate a sarcinii. Diagnosticul se bazează pe serologie , iar monitorizarea fetală ecografică este esențială. Tratamentul vizează doar complicațiile fetale, prin transfuzii intrauterine. Autor: Dr. Laura Dumitrași
SARCINA ȘI OBEZITATEA
Autor: Dr. Laura Dumitrași Sarcina aduce multiple schimbări în corpul unei femei, în special când vine vorba de kilograme în plus. Calcularea IMC (indicele de masă corporală) reprezintă un instrument simplu de măsurare a greutății normale pentru înălțimea fiecărei gravide. Măsurarea greutății și înălțimii fac parte din rutina primei vizite prenatale și ne ajută să stabilim câte kilograme se pot acumula până la naștere, cu riscuri minime pentru mamă și copil. Un IMC considerat sănătos este între 18,5 și 24,9. Depășirea IMC-ului de 25 crește probabilitatea unei complicații. Vorbim de o gravidă supraponderală dacă IMC-ul ei este între 25 și 29,9, respectiv obeză dacă IMC-ul calculat este mai mare de 30. Ce riscuri aduce un IMC ridicat în timpul sarcinii? Majoritatea gravidelor cu IMC ridicat au o sarcină fără probleme și nasc copii sănătoși, dar sarcina poate decurge cu probleme cu cât IMC-ul este mai mare. Riscuri pentru mamă: Riscuri pentru copil: Cum pot fi reduse riscurile pentru mamă și copil? Alimentație sănătoasă – dacă sunteți gravidă iar IMC-ul d-voastră depășește 30, nu încercați să scădeți în greutate prin dietă în timpul sarcinii, întrucât nu va reduce riscul de complicații. Încercați în schimb să faceți schimbări sănătoase în dietă, acest lucru nefiind dăunător și veți menține o greutate stabilă, fără kilograme în plus sau minus. Este importantă suplimentarea cu acid folic în doză mai mare decât cea obișnuită, mai mult decât se regăsește în vitaminele prenatale. Acidul folic în doza de 5 mg pe zi trebuie început înainte să rămâneți gravidă și continuat până la 13 săptămâni pentru a reduce riscul de defecte de tub neural. De evitat vitaminele prenatale, mai ales dacă aveți o alimentație diversificată, fără grețuri și vărsături puternice. Se recomandă în schimb suplimentarea cu fier, vitamina D, omega 3 în funcție de necesități. Cât mai multă mișcare – activitate fizică susținută de tip înot, mers pe jos, yoga, pilates sau aerobic ușor pentru gravidele cu antrenament, maximum 30 minute pe zi. Monitorizarea tensiunii arteriale – pentru a diagnostica devreme preeclampsia și a trata corespunzător. Prevenirea trombozelor – prin tratament anticoagulant conform recomandărilor medicului curant care va evalua riscul trombotic în fiecare trimestru de sarcină și continuat după naștere. Planificarea unei sarcini – recomandată după pierderea în greutate pentru a crește șansele obținerii unei sarcini fără probleme și a reduce riscurile de hipertensiune și diabet. Surse: https://www.nhs.uk/pregnancy/related-conditions/existing-health-conditions/overweight/ https://www.rcog.org.uk/for-the-public/browse-our-patient-information/being-overweight-in-pregnancy-and-after-birth/ Autor: Dr. Laura Dumitrași
DISGRAVIDIA
Autor: Dr. Laura Dumitrași Foarte multe gravide se confruntă cu greață cu sau fără vărsături în sarcină, denumite și disgravidie ușoară sau “grețuri matinale”. Simptomele apar în jur de 4-6 săptămâni de sarcină și ating apogeul între 9 și 13 săptămâni. Cauza disgravidiei este puțin cunoscută, întrucât nu toate gravidele au aceste simptome, însă modificarea profilului hormonal reprezintă una dintre cauze, precum și factorii genetici. Hiperemeza gravidei (HG) este termenul medical pentru greață severă și vărsături pe durata sarcinii, fiind forma severă a disgravidiei sau ca termen popular de “sarcină toxică”. Aproximativ 8 din 10 gravide au disgravidie ce nu se manifestă doar dimineața. Majoritatea simte o îmbunătățire după 12 săptămâni până în 20 săptămâni. Ce înseamnă HG? HG apare la aproximativ 3 gravide din 100, necesitând spitalizare și tratament medicamentos oral sau intravenos. Studiile au arătat că HG are un impact negativ mai mare asupra mamei și fatului. Cel mai mare risc apare la pacientele cu scădere ponderală semnificativă, simptome severe sau stagnare în greutate timp de 2 trimestre consecutiv. O scădere în greutate a mamei cu mai mult de 15% are un impact negativ asupra fătului prin deficit de vitamine, micronutrienți și electroliți într-o perioadă importantă a dezvoltării embrionare. Complicațiile neurologice materne prin deficit de tiamina (vitamina B1) se prezintă foarte rar cu simptomele clasice de tulburări de vedere, confuzie și slăbiciune musculară, însă în forma severă apare afectare cerebrala – encefalopatie Wernicke. O provocare a tratamentului HG o reprezintă evaluarea riscului de complicații fetale asociate tratamentului antiemetic pe termen lung și a complicațiilor materne. Complicații fetale posibile în cazul HG: Știați că? Ai nevoie de suport! Disgravidia în orice formă, ușoară sau severă, afectează mama mai ales pe plan emoțional, dar și fizic. Simptomele pot fi greu de controlat, ducând la anxietate, dorință de izolare prin lipsa de înțelegere din partea familiei/partenerului, confuzie, nesiguranță cu privire la evoluția sarcinii. Ce ajuta în disgravidie? Surse: https://www.nhs.uk/pregnancy/related-conditions/complications/severe-vomiting/ https://www.hyperemesis.org/about-hyperemesis-gravidarum/ https://www.rcog.org.uk/for-the-public/browse-our-patient-information/pregnancy-sickness-nausea-and-vomiting-of-pregnancy-and-hyperemesis-gravidarum/ Autor: Dr. Laura Dumitrași
HERPESUL GENITAL ÎN SARCINĂ
Autor: Dr. Laura Dumitrași Ce înseamnă herpesul genital? Este o infecție cu transmitere sexuală determinată de virusul herpes simplex (HSV) tipul 1 și 2, ambele afectând zona genitală sau anală. HSV poate să apară și la nivelul gurii, nasului sau degetelor. La femei, herpesul genital apare la nivelul vulvei, labiilor, uretrei sau anusului. La bărbați, leziunile apar pe penis, scrot, uretră sau regiunea anală. Cum se transmite infecția? Prin contact sexual cu o persoană infectată, virusul penetrând pielea prin leziunile superficiale. Odată intrat în organism, virusul rămâne în corp pe viață, în formă inactivă în majoritatea timpului. Care sunt simptomele de herpes genital? Gravidele care se infectează pentru prima dată în sarcină prezintă simptome zgomotoase la scurt timp de la contact. Ele vor prezenta o simptomatologie dureroasă intense, asociată cu stare de rău, febră cu apariția de vezicule multiple, dureroase, în zona genitală. Infecția recurentă apare la gravidele deja purtătoare de virus herpetic și este de obicei fără semne sau simptome. Câteodată apar câteva vezicule în zona genitală, cu ușoare mâncărimi, fără durere. Ce înseamnă infecția primară pentru mamă și bebeluș? Dacă primul episod de herpes genital apare în primele 3 luni de sarcină, bebelușul nu va avea probleme de dezvoltare și riscul de avort nu este crescut întrucât corpul mamei are timp să producă anticorpi protectori. Infecția care apare târziu în sarcină, în trimestrul 3, nu afectează de obicei bebelușul decât în cazul în care gravida este în travaliu. Dacă nașterea apare în intervalul de 6 săptămâni de la infecție, atunci sistemul imunitar nu are timp să producă anticorpi ca să protejeze bebelușul. În aceste condiții, există un risc crescut ca infecția să treacă la copil în cazul unei nașteri vaginale. Dacă gravida a avut herpes genital înainte de sarcină și se confruntă cu episode dese de reactivare a infecției , bebelușul nu va fi afectat, întrucât sistemul imunitar matern îi oferă protecție. Este posibil să se recomande tratament antiviral zilnic începând cu 36 săptămâni. Dacă partenerul are HSV dar gravida nu, cum se poate reduce riscul de transmitere la bebeluș? În timpul sarcinii, se recomandă evitarea contactului direct piele la piele cu zona afectată și folosirea prezervativului mai ales în ultimele 3 luni de sarcină. Partenerul afectat trebuie să evite contactul direct sau prin sărut cu bebelușul, igiena mâinilor fiind importantă. Ce înseamnă herpes neonatal? Infecția neonatală apare ca rezultat al infectării la momentul nașterii; infecția congenitală este extrem de rară și apare prin transferul virusului în uter. Copiii pot manifesta simptome de herpes localizate la nivelul pielii, ochilor sau doar bucal. Această formă are cel mai bun prognostic și reprezintă aproximativ 30% din cazurile de herpes neonatal. Cu tratament antiviral adecvat, afectarea neurologică și/sau oculară apare în mai puțin de 3% din cazuri. Afectarea sistemului nervos central sau boala diseminată are cel mai grav prognostic cu 30% risc de mortalitate și 17% risc de apariție a sechelelor neurologice pe termen lung. Oricare dintre virusurile herpetice tip 1 sau 2 pot determina herpes genital la mamă și implicit afectare neonatală. Majoritatea cazurilor de herpes neonatal apare în urma contactului direct cu secrețiile materne infectate, însă în 25% din cazuri sursa infecției este o rudă apropiată mamei. Transmiterea HSV Transmiterea HSV la copil depinde de: Riscul este cu atât mai mare cu cât gravida se infectează pentru prima dată în sarcină (infecție primară) în trimestrul 3, mai ales în ultimele 6 săptămâni înainte de naștere, întrucât eliminarea virusului persist, iar copilul se poate naste înainte ca mama să dezvolte anticorpi protectori. Herpesul genital recurent este cel mai adesea asimptomatic sau dificil de recunoscut și se asociază cu un risc foarte scăzut de herpes neonatal, în principal forme localizate : sistem nervos central, cutanat, ocular sau infecție bucală. Herpesul genital în trimestrele 1 și 2 (până la 27 săptămâni și 6 zile) Herpesul genital ca primă infecție în primul trimestru de sarcină nu crește riscul de avort spontan, însă necesită teste suplimentare pentru alte boli cu transmitere sexuală. Infecția cu HSV nu crește incidența anomaliilor congenitale. Tratamentul nu trebuie să întârzie. Se recomandă Aciclovir în doza standard 400 mg la 8 ore, timp de 5 zile, ce va reduce durata și severitatea simptomelor, cu reducerea încărcăturii virale. Aciclovir este un medicament sigur în sarcină, nu crește incidența defectelor la naștere și este bine tolerat de gravide, fiind prima linie de tratament. Ca alternative se pot folosi și Valaciclovir sau Famciclovir, cu efecte asemănătoare. Se recomandă tratament antialgic cu Paracetamol și geluri pe bază de Lidocaină, anestezic local pentru ameliorarea durerii sau mâncărimilor. Dacă nașterea este puțin probabilă în următoarele 6 săptămâni, gravida va beneficia de tratament expectativ cu planificarea nașterii vaginale. Se recomandă tratament zilnic de supresie cu Aciclovir în doză de 400 mg la 8 ore, începând cu 36 săptămâni, pentru a reduce leziunile herpetice la termen și necesitatea unei nașteri prin cezariană. Herpesul genital în trimestrul 3 (infecția după 28 săptămâni) Studiile care arată riscuri mai mari de naștere prematură sau greutate mai mică la naștere sau naștere de făt mort sunt controversate. În orice caz, tratamentul nu trebuie întârziat. Se recomandă Aciclovir în doză standard de 400 mg la 8 ore pentru 5 zile sau tratament intravenos în herpesul diseminat. Se recomandă nașterea prin cezariană dacă gravida dezvoltă primul episod de herpes genital în intervalul de 6 săptămâni până la naștere, întrucât riscul de transmitere neonatală este foarte ridicat, aproximativ 41%. Întrucât sunt dificil de diferențiat leziunile primare de cele recurente, toate leziunile herpetice genitale trebuie considerate infecții primare până la confirmare. Se recomandă dozarea anticorpilor IgM, IgG HSV 1 și 2 și revizuirea analizelor din trimestrul 1 – dacă sunt disponibile – pentru un diagnostic corect. Herpesul genital recurent În cazul gravidelor cu herpes recurent, riscul infecției neonatale este scăzut chiar și în prezența leziunilor la naștere (0-3% la nașterea vaginală). Se recomandă tratament supresiv cu Aciclovir 400 mg la 8 ore zilnic, începând cu 36 săptămâni. Managementul gravidelor cu herpes genital în travaliu Determinarea tipului de infecție – primară sau recurentă, se va face
HPV
Autor: Dr. Roxana Chirilă Infecția cu HPV (Human Papilloma Virus) este cea mai frecventă infecție cu transmitere sexuală, cauzată de virusul Papilloma uman. Există peste 200 de tipuri de HPV, dintre care aproximativ 40 de tulpini pot determina infecții genitale, atât la femei, cât și la bărbați. Simptomatologie Majoritatea persoanelor infectate cu HPV nu prezintă simptome sau probleme de sănătate, dar câteva tipuri de HPV pot cauza condiloame genitale (negi) la femei și bărbați. Alte tipuri de HPV pot cauza cancerul de col uterin și alte cancere mai puțin comune, cum ar fi cele de vulvă, vagin, anus, penis, orofaringe, laringe. Tulpinile de HPV se clasifică în: tulpini cu risc oncogen scăzut sau cu risc oncogen crescut, iar acest risc se referă la probabilitatea, mai mare sau mai mică, de a cauza cancer. În 90% din cazuri, sistemul imunitar combate infecția cu HPV într-o perioadă de 1-2 ani. Acest lucru se întâmplă și pentru tipurile cu risc scăzut, dar și pentru cele cu risc crescut. Condiloamele genitale apar în general sub forma de excrescențe (umflături) individuale sau grupate, care pot fi plane sau supradenivelate, unice sau multiple, mici sau mari, de colorația pielii, mai deschise sau mai închise, nedureroase. Pot apare la nivelul vulvei, vaginului, anusului, colului uterin, penisului, scrotului, la interval de câteva săptămâni, luni sau chiar ani după contactul sexual cu o persoană infectată sau pot să nu apară deloc. Dacă nu se tratează, condiloamele genitale pot să dispară, pot să rămână la fel sau să crească în număr sau dimensiuni, dar, în general, nu evoluează spre cancer. Rareori, cancerul de col uterin prezintă simptome în stadiile incipiente de dezvoltare. De obicei, lipsa simptomelor și a controalelor ginecologice periodice conduce la diagnosticul bolii în faze avansate. Din această cauză, este important ca femeile să efectueze periodic analize pentru depistarea cancerului de col uterin și a leziunilor precursoare. Calea de transmitere În general, HPV se transmite pe cale sexuală, în timpul contactului sexual vaginal, anal sau oral, dar și prin contact direct cu partea infectată. De cele mai multe ori, persoanele purtătoare de HPV nu știu că sunt infectate sau că pot transmite infecția la partenerii sexuali. În timpul contactului sexual, virusul se transmite de pe piele sau de pe mucoase şi ulterior infectează celulele de suprafaţă ale organului expus (col uterin, vagin, anus etc.). În cadrul celulelor, virusul se integrează și ulterior se multiplică concomitent cu diviziunea celulelor infectate. În majoritatea cazurilor, organismul infectat combate HPV, iar celulele infectate sunt eliminate odată cu virusul. Dacă sistemul imunitar nu combate infecția cu HPV de risc crescut, aceasta poate să persiste o perioadă îndelungată; cu timpul, celulele anormale se transformă în cancer. 10% din femeile purtătoare de HPV cu risc crescut la nivelul colului uterin se expun riscului de cancer de col uterin. De regulă, la femeile cu imunitate adecvată, progresia către cancer este lentă, necesitând 15-20 ani de la contractarea HPV până la apariţia cancerului de col uterin. În aceeași măsură, când HPV de risc crescut persistă la nivelul penisului, anusului, vulvei vaginului sau orofaringelui, poate cauza cancer în aceste localizări. În foarte puține cazuri, o femeie însărcinată, purtătoare de HPV genital, poate să transmită virusul copilului ei, în timpul nașterii pe cale vaginală. În acest caz, la nou-născut poate să apară papilomatoza respiratorie recurentă. Infecția HPV Statistica efectuată în SUA (2018) arată că 79 milioane de persoane sunt infectate cu HPV și alte 14 milioane se infectează în fiecare an cu HPV pentru prima dată. 8 din 10 persoane active sexual se infectează cu HPV cel puțin o dată în decursul vieții. Anumite categorii de populație pot avea un risc crescut pentru cancerul cauzat de HPV, cum ar fi persoanele cu sistem imunitar scăzut, persoanele cu parteneri sexuali multipli sau cu debut sexual precoce. Prevenție În momentul de față există modalități de a ne proteja de infectia cu anumite tulpini de HPV, prin vaccinarea anti-HPV, scăzând riscul de a dezvolta cancerele asociate HPV și condiloamele. Se recomandă vaccinarea atât a fetelor, cât și a băieților, începând cu vârsta de 9 ani, cunoscut fiind faptul că vaccinarea nu este la fel de eficientă după ce persoana devine activă sexual. În prezent, organizații de profil precum FDA (Food and Drug Administration) recomandă vaccinarea persoanelor până la vârsta de 45 ani. În prezent, în România, se derulează un program național de vaccinare gratuită a fetelor și băieților cu vârste cuprinse între 11-19 ani. Folosirea prezervativului poate diminua riscul de contaminare cu HPV, dacă utilizarea lui este corectă. Zonele neacoperite de prezervativ pot fi infectate, de aceea prezervativul nu asigură o protecţie completă împotriva HPV. Având un partener stabil, șansele de a contracta HPV sunt mai mici. Testul Papanicolaou permite identificarea transformărilor anormale sau de tip precanceros ale colului uterin; în acest fel, aceste zone se pot extirpa înainte de a se converti în cancer. Testul Papanicolaou nu depistează HPV, poate ridica doar suspiciunea infecției, prin prezența celulelor anormale, posibil infectate. Testul Papanicolaou nu mai are indicație primară în screeningul cervical, în general se recomandă ca test de triaj la femeile HPV-pozitive pentru tulpinile cu risc crescut. Se poate opta pentru testul Papanicolaou în intervalul de vârstă 21-25 ani, testare efectuată la fiecare 3 ani, la femeile cu rezultate normale. Recoltarea este nedureroasă, constă în prelevarea unor celule de la suprafaţa colului uterin cu ajutorul unei periuţe speciale, prin „zgârierea” ușoară a colului uterin. Testarea HPV identifică prezența și/sau tipurile HPV existente; se poate folosi ca analiză unică sau în combinație cu testul Papanicolaou. Testarea pentru HPV se face de rutină, începând de la 25 ani sau ca indicație în urma unui rezultat anormal la testul Papanicolaou. Repetarea testului se face la intervale de 5 ani, până la 65 ani, recomandare valabilă pentru femeile cu rezultate negative la testare și fără factori de risc. Modalitatea de recoltare este similară testului Papanicolaou. Femeile vaccinate anti-HPV trebuie să facă periodic analize pentru depistarea cancerului de col uterin și a leziunilor precursoare, deoarece vaccinul nu conferă protecție absolută împotriva tulpinilor conținute în
COLPOSCOPIA
Autor: Dr. Roxana Chirilă Colposcopia este o investigație de diagnostic care se efectuează în următoarele situații: Este o investigație nedureroasă, care durează între 5 și 15 minute și presupune ca tu să fii așezată în poziție ginecologică. Se introduce în vagin un specul vaginal și se fixează astfel încât colul uterin să fie vizibil în întregime. Dacă se efectuează colposcopie video asistată sau videcolposcopie, atunci și tu poți vedea toate etapele colposcopiei. Pe medici îi ajută fiindcă pot stoca imaginile, le pot analiza și compara ulterior, pot cere opinii altor medici sau pot învăța alți medici începători. Pe vremuri, înainte de tehnologizare, colposcopul era doar optic, iar acest lucru înseamnă că imaginea colului uterin este vizibilă printr-un binocular special doar pentru o singură persoană care privește prin acesta. Prin urmare, fiecare medic se așeza pe rând pe scaunul din fața pacientei aflate în poziție ginecologică și observa colul ei prin binocularul colposcopului. Prin această modalitate, curba de învățare practică era una foarte lentă, deoarece foarte puțini studenți sau medici rezidenți examinau în timp real imaginile colposcopice, din motive ce țineau de intimitatea pacientei și din lipsa de timp. După examinarea colului cu ajutorul colposcopului, se aplică pe col o soluție de acid acetic diluat care poate evidenția anumite modificări ale colului uterin. De multe ori, imaginea colului uterin se transformă, apărând zone albe. Se presupune că aceasta se întâmplă prin coagularea unor proteine de la nivelul celulelor colului uterin, lucru ce apare mai frecvent în celulele displazice, celule ce au anumite modificări în structura lor, ca urmare a infectării și persistenței HPV. Nu este obligatoriu ca orice zonă albă să constituie o problemă, medicul va ști să interpreteze sau să investigheze suplimentar. După colorarea cu soluția de acid acetic, medicul poate aplica o soluție pe bază de iod numită Lugol. Aici este efectul invers, colul normal va capta în totalitate iodul din soluție și se va colora în maro. Există și situații în care diverse inflamații care nu sunt asociate HPV pot să ducă la captarea neomogenă a iodului, iar colul să prezinte zone galbene, pe un fond maro. În urma colposcopiei, medicul îți poate recomanda biopsia de la nivelul zonelor modificate. De obicei, se prelevează între 2 și 4 mici fragmente de țesut care se fixează în formol și se trimit la laboratorul de anatomie patologică. Într-un interval de timp de 2-4 săptămâni vei primi un rezultat histopatologic care constituie un rezultat diagnostic. În urma colposcopiei, vei primi o impresie colposcopică care poate să coincidă sau nu cu rezultatul obținut în urma biopsiei. Conduita ulterioară se va stabili ținând cont de rezultatul biopsiei. Autor: Dr. Roxana Chirilă
ENDOMETRIOZA
Autor: Dr. Teodora Grecu Ce este? Endometrioza se definește ca o afecțiune ginecologică în care țesutul endometrial, țesut ce căptușește în mod normal cavitatea uterină, este prezent în afara uterului, la nivelul altor organe. Ea reprezintă o importantă cauză de subfertilitate și de durere pelvină cronică a populației feminine. Considerată o afecțiune complexă, adesea subestimată, ea este, în realitate, așa cum arată statisticile, o afecțiune comună, afectând aproximativ 10% dintre femeile la vârsta reproductivă. Întrucât în unele cazuri poate evolua fără simptome, adevărata sa prevalență este dificil de stabilit. Este un scenariu comun ca primele simptome să fie resimțite încă din perioada adolescenței, reprezentând astfel pentru fiecare pacientă diagnosticată un exercițiu de reziliență pe tot parcursul vieții. La momentul actual, endometrioza reprezintă un domeniu de cercetare intens, cu numeroase perspective de viitor asupra managementului și asupra tratamentului, odată ce populația feminină a conștientizat impactul profund pe care diagnosticul de endometrioză îl are asupra parcursului social și profesional al femeilor. Cauze și factori de risc Cauzele exacte ale endometriozei nu sunt încă pe deplin cunoscute, însă progresele medicinei contemporane au adus contribuții semnificative la înțelegerea proceselor biologico- moleculare implicate în dezvoltarea și evoluția acestei afecțiuni. Medicina bazată pe dovezi consideră astăzi endometrioza o boală sistemică, estrogen-dependentă, ce creează odată cu implantarea țesutului endometrial un răspuns inflamator în întregul organism. Din diversitatea de opinii susținute în perioada actuală, cea mai populară până în momentul de față a fost cea a menstruației retrograde, în timpul căreia o mică parte din sângele menstrual, ce conține celule endometriale, se poate deplasa în sens invers, prin trompele uterine, în cavitatea abdominală. Aceste celule pot apoi să se implanteze și să crească pe alte organe, dând naștere leziunilor endometriozice. Teoria vasculară vine în completarea celei dintâi, sugerând posibilitatea ca celulele endometriale să fie transportate prin vasele sanguine și limfatice, către alte zone ale corpului, la distanță de zona pelvisului, unde acestea se pot dezvolta. Teoriile celomice au fost, de asemenea, citate, diferențiindu-se prin considerarea endometriozei drept o boală cu predispoziție încă din viața intrauterină, din momentul formării organelor. Aceasta susține posibilitatea ca celulele stem multipotente, celulele progenitoare ale viitorului endometru existente în embrionul în dezvoltare, să fie induse a se implanta în diferite situsuri, pentru ca mai apoi să se diferețieze în celule endometriale. Teoria imunologică se concentrează pe rolul sistemului imunitar în dezvoltarea endometriozei. Se presupune că o disfuncție a sistemului imunitar ar putea permite supraviețuirea și creșterea celulelor endometriale în afara uterului. Teoria genetică postulează faptul că studiile în domeniu au identificat anumite gene care ar putea crește riscul de a dezvolta endometrioză. Se consideră că aceste gene ar avea capacitatea de a influența susceptibilitatea la boală prin afectarea răspunsului imun, a metabolismului hormonal sau a proceselor de reparare a țesuturilor. Printre factorii de risc potențiali, o masă corporală mai mică se corelează cu riscul de endometrioză. De asemenea, menarha precoce, în special înainte de vârsta de 14 ani, presupune un risc crescut de endometrioză. Femeile nulipare (care nu au născut) au un risc mai mare, probabil secundar unui număr mai mare de cicluri ovulatorii. Cum se manifestă boala? Endometrioza poate afecta atât organe din pelvis – ligamentele ce susțin organele pelvine, peritoneul, trompele uterine, vezica urinară, ureterele, chiar și intestinele, cât și organe din afara zonei pelvisului – plămânii și învelișul acestora, pleura. Există cazuri în care endometrioza poate apărea și la nivelul organelor aflate la distanță, cele ale sistemului nervos și la cele senzoriale – ochi, buze. În funcție de localizarea acestor „implanturi endometriozice”, tabloul simptomelor este unul divers. Cea mai frecventă localizare a endometriozei este la nivelul ovarelor unde se formează leziunile specifice, numite endometrioame. Cunoscute la nivelul populației și sub formă de „chisturi endometriozice”, ele reprezintă formațiuni pline cu un lichid brun, vâscos, similar cu ciocolata și reprezintă pentru medic un element-cheie în diagnosticarea endometriozei. Simptome Endometrioza se manifestă într-o gamă largă de simptome, adesea variind de la o pacientă la alta, ceea ce face diagnosticul unul dificil. Cel mai important factor care domină tabloul simptomatologic este localizarea leziunilor endometriozice. Cum diagosticăm? Calea către un diagnotic de endometrioză este formată din mai multe etape și începe întotdeauna prin investigarea simptomelor de către medicul ginecolog. Un instrument foarte util în acest sens sunt investigațiile imagistice. Ecografia transvaginală, facilă și nedureroasă, poate arăta dacă există chisturi sau alte anomalii în zona pelvină, oferind, astfel, un indiciu puternic asupra posibilității de endometrioză. RMN-ul cu protocol pentru endometrioză oferă imagini mult mai detaliate ale organelor pelvine și poate detecta leziuni endometriozice chiar și în stadii incipiente. Este considerat un instrument foarte valoros în diagnosticul endometriozei. Standardul de aur în diagnosticarea endometriozei îl reprezintă, însă, intervenția chirurgicală laparoscopică, întrucât permite atât vizualizarea cu precizie a leziunilor endometriozice, prelevarea de țesut pentru diagnosticul histo-patologic, cât și îndepărtarea acestora. Totuși, tendința este către un diagnostic non-chirurgical, pentru a minimiza riscurile asociate unei intervenții chirurgicale. Cum o tratăm? În momentul apariției unui diagnostic de endometrioză, planul de tratament al fiecărei paciente este unul personalizat, adaptat manifestărilor individuale ale bolii, severității simptomatologiei, localizării leziunilor, dar și perspectivelor asupra fertilității. Nu există un tratament curativ, astfel tratamentul are ca scop reducerea durerii, îmbunătățirea prognosticului fertil și calitățiii vieții. Optiunile majore de tratament includ: 1. Terapia medicamentoasă a durerii, subordonate mai multor clase de medicamente: 2. Intervenția chirurgicală: impune îndepărtarea directă a endometrioamelor și a leziunilor endometriozice printr-o metodă laparoscopică, minim-invazivă, cu recuperare rapidă. Este utilă mai ales pentru îmbunătățirea fertilității. După intervenție, multe femei experimentează o ameliorare semnificativă a calității vieții, cu o reducere semnificativă a durerii. Prezintă însă un risc ridicat de recidivă a endometriozei. 3. Terapiile complementare: unele simptome ale bolii, așa cum sunt durerea și disconfortul pot fi mai ușor gestionate prin diferite terapii complementare, cum ar fi acupunctura, masajul terapeutic sau yoga. 4. Nutriția: intervențiile nutriționale pot fi utile în modificarea cursului bolii și a durerii asociate acesteia. Reducerea grăsimilor trans și a acidului palmitic (un acid gras saturat găsit în special în carne și produse lactate), împreună cu creșterea aportului de fibre alimentare au demonstrat că
SINDROMUL OVARELOR POLICHISTICE (SOPC)
Autor: Dr. Laura Dumitrași SOPC este o problemă frecventă care afectează felul în care ovarele funcționează, întâlnită mai des la femeile de vârstă tânără. Este legată de nivelul crescut al anumitor hormoni – androgeni (hormoni specifici bărbaților) care în mod normal sunt prezenți și la femei, dar în cantități mici. Numele provine de la numeroasele chisturi mici care se formează în ovare, în urma lipsei ovulației, chisturi ce produc o cantitate prea mare de androgeni, cu dereglarea ciclurilor menstruale. Criterii de diagnostic: Dacă există cel puțin două din cele trei criterii, se stabilește diagnosticul de SOPC, însă diagnosticul este unul de excludere. SOPC afectează aproximativ 1 din 10 femei, însă mai bine de jumătate nu prezintă simptome. Semnele și simptomele specifice apar de obicei în jurul vârstei de 20 ani sau în adolescența târzie. Simptome: SOPC se asociază cu un risc crescut de a dezvolta probleme mai târziu în viață, cum ar fi diabet zaharat tip 2, dislipidemie (niveluri crescute de colesterol, trigliceride) și boli cardiovasculare, hipertensiune arterială (HTA). Cauze: Cauza SOPC este deseori necunoscută, însă apare de multe ori de-a lungul generațiilor, familial. Riscul de a dezvolta SOPC crește dacă mama sau sora se confruntă cu această problemă sau dacă există rezistență la insulină, respectiv obezitate. Diagnostic Diagnosticul este unul de excludere întrucât multe din simptomele SOPC sunt cauzate de alte afecțiuni endocrinologice. Nu există un test specific de diagnostic, iar evaluarea începe cu o anamneză (discuție amănunțită) despre simptome, caracterul ciclurilor menstruale, tratamente și afecțiuni asociate. Examenul fizic va evalua semnele de SOPC (creșterea excesivă a părului în anumite zone), aspectul pielii (acnee sau acantosis nigricans). Ecografia ajută la evaluarea dimensiunii ovarelor, a aspectului lor. Este importantă și evaluarea endometrului (mucoasei uterine) și excluderea hiperplaziei endometriale (îngroșarea endometrului). Testele de sânge determină nivelul hormonilor, de obicei androgeni crescuți (testosteron total și DHEAS), nivelul insulinei și glicemiei, trigliceride și colesterol, raport crescut LH:FSH. Este importantă evaluarea endocrinologică completă prin măsurarea TSH, prolactina, 17-hidroxiprogesteron , cortizol, cu scopul de a exclude afecțiuni cu simptome similare SOPC (de exemplu hiperplazie adrenală, tumori ovariene secretante de hormoni, tumori hipofizare). Un test de toleranță orală la glucoza va evalua răspunsul organismului la glucoză și riscul de a dezvolta diabet. Consecințele SOPC: Tratament Tratamentul depinde de mai mulți de factori: vârsta, dorința obținerii unei sarcini, severitatea simptomelor și starea generală de sănătate. Dacă se plănuiește o sarcină, atunci se recomandă o modificare a dietei și creșterea activității fizice, scăderea în greutate. O scădere în greutate de minimum 5% poate duce la îmbunătățirea simptomatologiei, precum și a eficienței medicamentelor prescrise. Toate aceste măsuri ajută organismul în utilizarea eficientă a insulinei și la scăderea nivelului glucozei, cu îmbunătățirea ovulatiei. Se pot folosi și medicamente care ajută ovulația (Clomifen, Letrozol sau gonadotropine – tratamente de stimulare a ovulației, Metformin – îmbunătățește rezistența la insulină). Dacă nu se plănuiește o sarcină: – pentru reglarea ciclurilor menstruale, se poate opta pentru contraceptive orale combinate, pilule pe bază de progesteron sau dispozitiv intrauterin (sterilet) cu progesteron. Pilulele combinate estro-progestative vor regla cantitatea de estrogen și vor scădea androgenii, controlând durata și sângerarile neregulate. Pe termen lung, scade riscul de cancer endometrial și îmbunătățește aspectul acneei, respectiv al hirsutismului. Ai nevoie de investigații complete? Autor: Dr. Laura Dumitrași
