HPV versus Papanicolau
Autor: Dr. Elena Cocîrță
Când vine vorba despre screening-ul cancerului de col uterin, testul Babeș-Papanicolau și testarea HPV sunt două dintre cele mai des menționate analize.
Deși ambele au ca scop protejarea sănătății sistemului reproductiv feminin, ele analizează lucruri complet diferite și au roluri complementare în diagnostic.
Ce este și ce face fiecare test?
Testul HPV este o analiză moleculară în care se caută prezența virusului Papiloma Uman, în special a tulpinilor cu risc crescut. Un rezultat pozitiv înseamnă că există o infecție cu unul sau mai multe tipuri de HPV. Nu oferă însă informații despre existența unei leziuni, severitatea ei sau prezența cancerului. Din acest motiv, un test HPV pozitiv necesită uneori investigații suplimentare.
Testul Babeș-Papanicolau este o analiză citologică în cadrul căreia se analizează celulele recoltate de la nivelul colului uterin. Scopul este identificarea modificărilor celulare produse de infecția persistentă cu HPV.
Cum se realizează recoltarea?
Procedura de recoltare a celor două analize este aceeași. Se realizează în doar câteva minute și folosește o periuță fină pentru a preleva o probă de celule de pe suprafața colului uterin. Recoltarea este nedureroasă, putând crea doar un ușor disconfort local.
Dacă se utilizează mediu lichid de recoltare, dintr-o singură probă pot fi făcute ambele teste în laborator.
De ce nu se exclud, ci se completează
Testul HPV permite identificarea persoanelor infectate cu virusul Papiloma Uman, aflate la risc, înainte ca orice modificare celulară vizibilă să apară.
Testul Babeș-Papanicolau este un test de triaj care depistează din timp modificările celulare produse de o infecție persistentă cu HPV înainte ca aceasta să devină gravă.
Testul Babeș-Papanicolau are un rol important mai ales atunci când testul HPV este pozitiv. În această situație, el este folosit ca test de triaj, pentru a vedea dacă infecția cu HPV a produs deja modificări la nivelul celulelor colului uterin. Dacă testul HPV este negativ, riscul de a exista o leziune cervicală semnificativă este foarte redus, iar efectuarea în același timp și a testului Papanicolau nu este necesară în screeningul de rutină.
Dacă testul HPV este pozitiv sau testul Papanicolau este modificat înseamnă că am cancer?
Aceasta este una dintre cele mai mari temeri ale pacientelor.
Un rezultat HPV pozitiv înseamnă doar că virusul este prezent, majoritatea infecțiilor dispărând spontan.
Un Babeș-Papanicolau modificat ne spune că celulele de la nivelul colului sunt afectate, în diverse grade de severitate, în funcție de rezultatul testului.
Cancerul de col uterin apare, de regulă, după mulți ani de infecție persistentă netratată, motiv pentru care participarea la programele de screening permite identificarea și tratarea leziunilor precanceroase cu mult înainte de apariția cancerului.
Ce urmează după un rezultat anormal?
Conduita nu este aceeași pentru toate pacientele. Ea depinde de:
- tipul HPV identificat
- rezultatul citologiei
- vârsta pacientei
- istoricul anterior
- rezultatele investigațiilor precedente
În unele situații este suficientă repetarea testării după un anumit interval, iar în altele este necesară efectuarea colposcopiei și, dacă este indicat, a biopsiei.
Autor: Dr. Elena Cocîrță
